Candidații să își strângă părul, astfel încât urechile să fie vizibile – regulă la admiterea la UMF Iași

Candidații cu păr lung care susțin examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași sunt obligați să îl strângă, astfel încât urechile să fie vizibile.

 

Aceasta este una dintre regulile din Metodologia de examen, prezentată de Ziarul de Iași.

 

De asemenea, candidații care poartă proteze auditive sunt rugați se le scoată pe perioada celor trei ore de concurs.

 

În timpul concursului candidaţii nu au voie să aibă obiecte de scris de orice fel, altele decât cele date de organizatori, hârtii albe sau scrise, publicaţii de orice fel, telefoane mobile sau orice alt tip de aparatură de comunicare, ceasuri de mână, pagere, i-phone, genți, materiale didactice de orice fel etc. Candidații care intră în sală cu astfel de obiecte, precum și cu materiale documentare au obligația să le depoziteze într-un loc special indicat de şeful de sală, înainte de aducerea caietelor cu întrebări, unde nu vor avea acces până la terminarea concursului.

 

Candidaţilor le este permisă introducerea în sală a unei sticluţe cu apă, fără etichetă, numai pentru utilizare personală.

Orice abatere (comunicare între candidaţi, copiere sub orice formă, păstrarea asupra candidatului în timpul concursului a oricărei aparaturi de transmisie-recepție sau material didactic de orice fel, înşelăciune asupra identităţii etc) este socotită fraudă şi se sancționează cu eliminarea din concurs.

 

Duminică, 21 iulie, cei 1.738 de candidați înscriși la concursul de admitere scris de la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Gr.T.Popa” din Iași (UMF), sesiunea iulie 2024, vor susține testul grilă cu durata de 3 ore, între orele 10:00-13:00.

Sursă foto: Freepik

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.