
Un elev care a obținut media 8.92 la Evaluarea Națională nu a intrat la niciun liceu în urma repartizării computerizate.
Aceasta este cea mai mare medie a unui elev care a rămas fără loc la liceu. Alți doi tineri cu mediile 8.35, respectiv 8.00, se află în aceeași situație, potrivit Antena 3.
Situația apare când candidatul nu a exprimat suficiente opțiuni, opțiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alți candidați care au medii mai mari.
Dacă un candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, acesta rămâne nerepartizat în sesiunea de admitere și trebuie să participe la o sesiune ulterioară, organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune.
Pentru cei care nu au intrat la un liceu după repartizarea computerizată va fi organizată etapa a II-a de admitere.
Pe 2 august 2024 se vor afișa locurile libere la sfârșitul primei etape. Între 12 și 14 august va avea loc înscrierea candidaților. În perioada 19 – 20 august va avea loc repartizarea candidaților la nivel de Comisie județeană de admitere/a municipiului București.
În total, 1.607 elevi care au dat examenul de Evaluare Națională nu au fost repartizați la liceu. Repartizarea s-a făcut computerizat, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere. Rezultatele s-au publicat pe platforma dedicată a Ministerului Educației.
CNI ”Tudor Vianu”, primul pe țară în clasamentul mediilor de admitere
Un elev care a obținut media 8.92 la Evaluarea Națională nu a intrat la niciun liceu în urma repartizării computerizate. Aceasta este cea mai mare medie a unui elev care a rămas fără loc la liceu. Alți doi tineri cu mediile 8.35, respectiv 8.00, se află în aceeași situație. Situația apare când candidatul nu a exprimat suficiente opțiuni, opțiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alți candidați care au medii mai mari. Dacă un candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, acesta rămâne nerepartizat în sesiunea de admitere și trebuie să participe la o sesiune ulterioară, organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune.
Pe lângă ca or avut stres cu învățatul pentru prima sesiune, își pierd dreptul de a întra la un liceu datorita sistemului infect de repartizare computerizata, mai trebuie sa piardă și vacanta aia putina și asa bine meritata ca să reevalueze maculatura pentru a doua sesiune de examene. O tâmpenie sistemul asta. Copiii au nevoie sa fie ajutați în completarea optiunilor și dacă nu au pe cineva lângă ei, o fac singuri și iaca ce se întâmplă.