Procurorii fac apel la persoanle care au informaţii despre cazul Bulai să contacteze Ministerul Public

sursa foto: MART PRODUCTION/ pexels.com

Procurorii fac apel la persoanele care au informaţii despre cazul Bulai să contacteze Ministerul Public. Instituţia subliniază că există, potrivit legii, mijloace pentru protejarea victimelor, dar şi a martorilor în astfel de situaţii, transmite News.ro.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la împrejurarea că sociologul Alfred Bulai, profesor şi analist politic, ar fi pretins favoruri de natură sexuală unor studente din cadrul SNSPA – Şcoala de Studii Politice şi Administrative – Ministerul Public încurajează orice persoană care deţine date relevante să contacteze organele judiciare la adresa de mail [email protected]”, transmite, marţi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

„Ţinând cont de dezideratul privind protejarea vieţii private şi demnitatea persoanelor vătămate sau a persoanelor care pot furniza date esenţiale privind faptele prezentate public”, procurorii aduc la cunoştinţă faptul că, în Codul de Procedură Penală, sunt prevăzute măsuri de protecţie, atât pentru victime, cât şi pentru martori.

Astfel, în cazul persoanelor prezumate vulnerabile, pe tot parcursul procedurilor judiciare pot fi luate măsuri specifice pentru protecţia datelor de identitate. Acestea pot fi audiate prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate.

„În cazul aplicării măsurilor de protecţie, mijloacele de probă administrate în procesul penal nu vor cuprinde adresa reală sau datele de identitate, acesta fiind păstrate în condiţii de confidenţialitate”, precizează Parchetul.

Conform sursei citate, începerea urmăririi penale in rem este o etapă a procesului penal ce are ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Snoop.ro, a documentat mărturii ale unor foste studente ale profesorului Bulai. Acestea au relatat experiențe traumatizante și comportamente nepotrivite care s-ar fi desfășurat pe parcursul mai multor ani. Investigația a provocat un val de indignare în spațiul public.

Poliţia Capitalei a anunțat că a demarat verificări care-l vizează pe profesorul Alfred Bulai. „Poliţiştii Capitalei au demarat investigaţiile, faţă de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea funcţiei în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a hotărât marți suspendarea profesorului Alfred Bulai din toate activitățile didactice și funcțiile administrative pe care le deținea. Decizia, propusă de rectorul Remus Pricopie, vine în contextul unei proceduri de cercetare declanșate de Comisia de Etică a instituției. SNSPA solicită celor «care susțin că „se știa” să se adreseze instituțional».

Senatul SNSPA l-a suspendat pe Bulai: Cei care susțin că „se știa” să se adreseze instituțional

1 comment

  1. CERNEA spune:

    Este o mizerie ce functioneaza de zeci de ani de ,,democratie,, a loazelor…! Studenti si profesori intr-o armonie totala ,ce nu presteaza studentii pentru diplome si ce nu ofera profesorii pentru invatamant universitar platit maxim ….. !!!!?? A facut d-lui o mutare gresita ,n-a convenit …pute in sine fenomenul pitipoancelor ce vin dupa ani sa se planga ca ,,au fost dezbracate si… de chiloti,, de parca ar fi fost copile de 4 ani … SILA vis a vis de stil,la timpul potrivit au tacut ,acum vorbesc…. ;au absolvit ,,inalta scoala ,,SNSPA,, si ca profesori si ca studenti echivalenta cu ,loaze ce nu pot altceva ,,stintele politice ,,fiindu-le exclusiv la indemana IQ-urilor submediocre ,mediocre …

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.