
Încă o sesizare care îl vizează pe profesorul Marius Pieleanu a fost trimisă la SNSPA de o fostă studentă, în care este acuzat de hărțuire sexuală, potrivit Euronews România.
Aceasta este a treia sesizare formulată pe numele lui Pieleanu, după altele două care au fost trimise de profesori. Peste 30 de profesori au semnat la începutul acestei săptămâni o sesizare oficială alături de alți studenți din cadrul SNSPA.
Potrivit Euronews, Pieleanu nu a fost anchetat de Comisia de Etică deoarece aceasta ar fi invocat faptul că nu are suficiente informații despre victime, despre foste studente care deja și-au spus poveștile în presă. Jurnaliștii postului de televiziune spun că l-au contactat pe Marius Pieleanu, însă acesta a refuzat să comenteze acuzațiile.
La Comisia de Etică a SNSPA au mai fost depuse zece sesizări pe numele profesrolui Alfred Bulai (una formulată de rectorul Remus Pricopie și altele 9 de către foste studente).
Reamintim că profesorul Marius Pieleanu, sociolog și analist la TV, a declarat pentru Rise Project că părăsește instituția academică. El este al doilea profesor acuzat de hărțuire sexuală, după Alfred Bulai.
„Pentru a elimina orice fel de discuție și asociere cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative, la care țin foarte mult, am luat o decizie astăzi unilaterală. De mâine voi răspunde doar în calitate de persoană fizică. A fost greșeala mea că nu am intervenit de acum patru zile că poate nu ajungema aici. Lucrurile au escaladat. Sunt supus unui linșaj mediatic în sensul cel mai științific și epistemiologic al sintagmei. Deci trebuie să răspund ca atare”, a spus Marius Pieleanu.
Marius Pieleanu pleacă de la SNSPA în mijlocul scandalului de abuzuri sexuale