
Începând din această toamnă, școlile vor putea modifica durata orelor de curs și a pauzelor doar cu aprobarea inspectoratelor școlare.
Prevederea este stipulată în noul Regulament de Organizare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, publicat, astăzi, în Monitorul Oficial.
Conform vechiului ROFUIP, care a fost aprobat în 2022 și a fost în vigoare până astăzi, școlile puteau să modifice durata orelor de curs și a pauzelor doar cu informarea inspectoratelor, fără să fie nevoie de aprobarea acestora.
Această situație a condus la incidente precum cel înregistrat în anul 2022 la Școala Generală ”Nicolae Titulescu”, a cărei conducere a insistat să reducă durata cursurilor în perioada iernii, spre nemulțumirea multor părinți, care au semnalat că, în acest fel, elevii ar fi pierdut o perioadă consistentă de cursuri. La vremea respectivă, Educație Privată a relatat în exclusivitate despre situație. Ministerul Educației i-a cerut școlii să revină la programul normal. Inițial. aceasta a refuzat, pentru ca, în cele din urmă, să renunțe la orarul de iarnă și să continue orele de curs cu durata clasică.
Ce prevede noul ROFUIP:
„În situații speciale, cum ar fi epidemii, intemperii, calamități, alte situații excepționale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității de învățământ, cu aprobarea inspectoratului școlar.”