
La Iași se ridică o școală modulară pentru a găzdui temporar elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” pe durata lucrărilor de reabilitare a clădirii istorice. Părinții elevilor au cerut amenajarea de urgență a acesteia, după ce guvernul a decis evacuarea şcolilor din clădiri cu risc seismic, iar Primăria Iaşi a ratat licitaţia pentru reabilitare.
Clădirea modulară construită din 157 de containere, inspirată de modelul norvegian, va avea 33 de săli de clasă, laboratoare, sală de sport și facilități administrative. Investiția permite relocarea rapidă a structurii în alte zone, dacă va fi necesar. Elevii vor învăța aici până în 2026, când ar trebui să fie finalizată reabilitarea școlii care funcționează într-o clădire monument istoric.
Colegiul Pedagogic a primit aproximativ cinci milioane de lei de la bugetul local pentru a închiria containerele. Costurile totale
„Această clădire modulară este, practic, o şcoală nouă, a cărei construire va respecta aceleaşi cerinţe de siguranţă, confort şi dotări ca una obişnuită”, spun reprezentanţii Primăriei Iași.
Anul trecut, sute de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi, dar şi părinţi, au protestat, nemulţumiţi că elevii au fost evacuaţi din clădirea în care învaţă din cauza degradării imobilului şi a riscului seismic. Atunci, elevii au fost relocaţi şi erau nemulţumiţi că învăţau după-amiaza.
Elevii şi părinţii au solicitat revenirea de urgenţă la programul de dimineaţă, precum şi găsirea unei locaţii în zona Copou, unde să înveţe toţi elevii colegiului. În urma discuţiilor, Primăria Iaşi a fost de acord ca elevii să înveţe într-o construcţie temporară, potrivit News.ro.
Procedura pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” a fost lansată în martie 2023, dar modul în care Primăria Iași a evaluat ofertele a determinat formularea de contestaţii, iar forurile din Capitală au decis în defavoarea instituţiei.