Numărul școlilor care folosesc catalogul electronic a crescut cu peste 60% față de anul trecut, anunță Ligia Deca

Sursă foto: Freepik

Numărul școlilor care folosesc catalogul electronic crește cu peste 60% față de anul trecut, a anunțat, astăzi, Ligia Deca, minostra Educației.

Potrivit ministrei, mai mult de o școală din patru va folosi acest instrument cu ajutorul căruia părinții pot vedea în timp real situația școlară a copiilor.

Lista școlilor care vor folosi catalog electronic în anul școlar viitor este disponibilă aici.

Potrivit unui ordin de ministru din primăvara acestui an, catalogul electronic urmează să fie dezvoltat în termen de maximum 24 de luni. Operaționalizarea la nivelul întregului sistem de învățământ se face în termen de maximum 3 luni de la încheierea dezvoltării catalogului electronic, la nivel național.

Unitățile de învățământ care, la data înființării catalogului electronic gestionat la nivel național, utilizează servicii de catalog electronic din alte surse, sunt obligate să asigure transmiterea datelor generate de acestea către Sistemul Integrat de Management al Școlarității (SIMS).

Gestionarea/Utilizarea Catalogului electronic se face prin intermediul dispozitivelor utilizate în procesul didactic, care includ, dar fără a se limita la: calculator de birou, laptop, tabletă, telefon inteligent, care permite accesul securizat și eficient al personalului didactic, elevilor și părinților, respectiv al utilizatorilor autorizați de Ministerul Educației să acceseze date, în condițiile legii.

La nivelul fiecărei unități de învățământ este numit, de către conducătorul unității, un responsabil de sistem. Acesta are responsabilitatea de a adăuga și actualiza informații legate de unitatea de învățământ, precum și de gestionare a accesului utilizatorilor din respectiva unitate de învățământ.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.