
Sociologul Alfred Bulai, fost profesor SNSPA, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit G4Media.
Decizia magistraților Judecătoriei Sectorului 1 a venit, joi, după opt ore de deliberări și nu este definitivă.
Bulai a fost inculpat pentru mai multe agresiuni de natură sexuală, inclusiv atingeri cu tentă sexuală şi încercarea de a săruta cu forţa studente. Faptele ar fi avut loc, conform anchetatorilor, în stagii de practică desfăşurate în judeţele Suceava şi Alba, potrivit News.ro.
Parchetul îl acuză pe Bulai de patru infracţiuni din sfera vieţii sexuale comise în anii 2022, 2023 şi 2024, în timpul unor stagii de practică în judeţele Suceava şi Alba. Conform anchetatorilor, este vorba despre o singură victimă.
Alfred Bulai a fost reţinut, miercuri, după ce a fost audiat la Secţia 2 Poliţie din Capitală. Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că acesta nu a dorit să dea declaraţii în faţa poliţiştilor, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au percheziţionat, miercuri, locuinţa şi autoturismul lui Alfred Bulai. Tot miercuri, descinderi au avut loc şi la domiciliile altor două persoane.
Au fost audiate mai multe persoane, printre care o studentă de la SNSPA și decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, în calitate de martori.
După audieri, Pîrvulescu le-a declarat jurnaliștilor că nu știa că o studemtă a fost î fometată în timpul.practicii, situație despre care a aflat de la procurori.
Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop.ro, Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente.