
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București caută și alte victime ale profesorului de la Colegiul Național ”Sfântul Sava’” acuzat de viol.
Potrivit Ziare.com, procurorii fac apel la alte posibile victime să ia legătura cu anchetatorii.
Conform unor oficiali ai Parchetului, victimele pot trimite sesizări online la adresa de email [email protected].
În luna iulie, un profesor de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a fost reținut de procurorii Parchetului Tribunalului București, fiind acuzat de viol și agresiune sexuală asupra a doi adolescenți de 16 și 17 ani.
Colegiul Național „Sfântul Sava” este una dintre școlile cele mai prestigioase din țară. La sesiunea de admitere din 2024, se situează pe locul al treilea la nivel național în rândul liceelor cu cea mai mare medie de admitere.
Profesorul în vârstă de 51 de ani, care preda Economie la acest colegiu și a apărut în proiectul educațional „Teleșcoala” difuzat pe TVR, este și angajat al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE).
Faptele s-au petrecut în anul 2021, iar la trei ani distanță, profesorul a fost reținut. Potrivit unui comunicat al Parchetului Tribunalului București, împotriva profesorului au fost depuse plângeri de către cele două victime.
După ce scandalul a devenit public, profesorul ar fi încercat să se sinucidă, după cum relata pe 31 iulie Europa FM.