Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat, alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de Confidențialitate
Ce spune Ministerul Educației despre protestul #foaiagoală
11 Martie 2019, 10:49
Sursă imagine: bugetul.ro
Ministerul Educației a reacționat, astăzi, la acțiunea de protest declanșată de Consiliul Național al Elevilor. Într-un comunicat postat pe pagina sa de internet, instituția condusă de Ecaterina Andronescu face următoarele precizări:
Simulările examenelor naționale au scopul de a familiariza elevii cu rigorile testelor pe care le vor susţine la finalul ciclului gimnazial/liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare în cadrul examenelor naționale.
Proiectul de ordin de ministru prin care a fost aprobată organizarea simulării Evaluării Naționale și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat, în anul școlar 2018-2019, a fost dezbătut în cadrulComisiei de Dialog Social din care fac parte reprezentanții elevilor, părinților, profesorilor și ai altor parteneri sociali, majoritatea susținând acest demers care vine în sprijinul elevilor.
În anul 2018, la Evaluarea Naţională din 150.603 candidați înscriși, 55.080 elevi nu au obținut nota 5 la proba de Matematică, iar 31.440 de elevi au luat note sub 5 la proba de Limba și Literatura Română.
Rezultatele obținute de elevi la examenele naționale arată că se impune intensificarea eforturilor tuturor factorilor implicaţi pentru asigurarea succesului educațional al tuturor copiilor, inclusiv al copiilor din grupurile marginalizate social și în situație de risc de abandon şcolar, accesului egal al acestora la oportunități, drepturi și servicii din domeniul educațional, precum și pentru ameliorarea rezultatelor elevilor la examenele naţionale.
În vederea susținerii și promovării cu succes a examenelor naționale, rezultatele elevilor vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. În funcție de concluziile desprinse, se vor adopta măsurile adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare, inclusiv prin activități de pregătire suplimentară, identificarea dificultăților de învățare ale elevilor, elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea unui plan de intervenţie personalizat etc.
MEN a susținut în permanență orice propunere care poate să conducă la îmbunătățirea performanțelor obținute de elevi în procesul de învățare, inclusiv a performanțelor obținute în cadrul examenelor naționale și consideră că fiecare partener poate contribui în mod constructiv la acest demers.