
Franța se confruntă cu un număr record de demisii ale profesorilor.
Potrivit France 24, cadrele didactice sunt copleșite de salarii mici, săli de clasă aglomerate și cerințe în creștere. În ciuda reformelor succesive ale guvernelor anterioare, lipsa de personal persistă.
Jurnaliștii notează că numărul de demisii înregistrate a crescut de patru ori, în intervalul 2012-2022, iar tendința este în creștere.
Situația profesorilor din școlile publice din Franța a ajuns într-un punct critic. Aceștia se confrumtă cu supraaglomerarea sălilor de clasă, cu un ritm epuizant de muncă și cu salarii mici. În această situație, potrivit sursei citate, multe cadre didactice consideră că angajamentul cerut de profesie nu mai este durabil.
Ani de neglijare și subfinanțare au lăsat școlile publice franceze în suferință, iar profesorii suportă greul acestor provocări – adesea cu puțin sprijin sau recunoaștere.
În ciuda promisiunilor făcute de mai multe guverne succesive de a rezolva problema, reformele nu au reușit să abordeze problemele de bază. Numai în ultimul an au fost patru miniștri ai Educației. Măsurile introduse de fostul ministru al Educației Gabriel Attal în 2023 și implementate pentru semestrul școlar 2024-2025 includ mai multe teste în școlile primare, un plan controversat de separare a elevilor de gimnaziu în grupuri în funcție de nivelurile lor de matematică și franceză și experimentarea cu uniformele școlare obligatorii. Sindicatele din învățământ se opun cu înverșunare acestor schimbpri și au făcut apel la greve încă de la începutul anului.
ID 323624821 © Philippehalle | Dreamstime.com