
Coaliția pentru Educație, una dintre cele mai active organizații de profil, și-a ales noul Consiliu Director. Printre membrii organismului de conducere se numără și profesorul Constantin Lomaca, în calutate de expert independent.
Vineri, 27.09.2024, a avut loc Adunarea Generală Anuală a Coaliției pentru Educație, în format hibrid, care s-a întrunit pentru alegerea Consiliului Director pentru perioada 2024-2027, dat fiind că mandatul Consiliului anterior a expirat.
Conform unui comunicat al organizației, ca urmare a votului organizațiilor membre, își continuă activitatea în aceleași roluri:
– Simona David Crisbășanu – Asociația ROI, în rol de Președintă
-Fabiola Hosu – Questfield School, în rol de Vicepreședintă
-Silvia Bogdan – Scoala de Valori, în rol de Secretar General
Au fost aleși, ca membri:
– Carmen Lică (Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională)
– Monica Diaconu – Babel Școală și Liceu
– Elena Iordănescu – Roma Education Fund Romania
– profesorul Constantin Lomaca, expert independent
„Le mulțumim Claudiei Lixandru, Mihaelei Nabăr, World Vision Romania și Lilianei Romaniuc, Asociația Română de Literație, care și-au încetat mandatele de membre în Consiliul Director, dar sunt în continuare alături de noi ca membre în AG. Mulțumim tuturor membrilor Consiliului Director anterior, care a avut un rol de tranziție, pentru toate eforturile și contribuția la activitățile Coaliției în perioada 2023-2024”, transmite organizația, în comunicatul citat.