
Studenta Alexia Isvoranu, de la Universitatea de Petrol-Gaze din Ploieşti, a obținut primul loc în finala Concursului Internațional de Limbă, Cultură și Civilizație Franceză, Défi-IntrAlliances, desfășurată marți, la Paris, relatează News.ro.
În echipa finală a concursului s-au aflat laureați de pe fiecare continent, iar Alexia a reprezentat Europa.
„Colaborarea dintre Alianța Franceză din Ploiești și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești le oferă studenților ocazia de a se afirma pe plan internațional. Un astfel de exemplu este Alexia Isvoranu, studentă în anul II la specializarea Limba și Literatura Engleză – Limba și Literatura Franceză, care a câștigat locul I la Finala Internațională a concursului Défi-IntrAlliances, desfășurat la Paris pe 1 octombrie 2024. Organizată de Fondation des Alliances Françaises din Paris, în parteneriat cu TV5Monde, competiția are ca scop promovarea Alianțelor Franceze din întreaga lume. Alexia, câștigătoare a tuturor etapelor – locală, națională și europeană – a reprezentat Alianța Franceză din Ploiești, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și, mai presus de toate, România”, se arată într-un comunicat al Universității de Petrol-Gaze din Ploieşti.
Concursul, unul de renume internațional, adună tineri din întreaga lume care studiază în cadrul Alianțelor Franceze. În finala din Paris, Alexia a reprezentat România și a fost laureata Europei.
Alexia Isvoranu, absolventă a Colegiului Național I.L. Caragiale din Ploiești, s-a făcut cunoscută anterior prin contestarea unei note de 9,95 la proba de logică din examenul de bacalaureat. În urma contestației, a obținut nota 10, ceea ce i-a adus media maximă la examen.
A dat interesu-n Ciolacu pentru condițiile în care sunt cazați studenții