
”Susținem inițiativa civică a domnului Ștefan Mandachi.De aceea pe 15 martie, începând cu ora 15:00, elevii mei vor avea o pauză de 15 minute.
#șieu”
Acesta a fost mesajul prin care Mihai Capşa Togan, profesor de limba română şi director adjunct al Liceului Particular mr. 1 din Piatra Neamț, a anunțat pe Facebook participarea unității școlare la protestul #șieu, inițiat de omul de afaceri Ștefan Mandachi.
El a postat și un videoclip în care explică decizia școlii de a se alătura mișcării civice al cărei scop este construcția de autostăzi. Elevii povestesc și ei despre beneficiile pe care o autostradă le-ar aduce în viața lor.
Liceul Particular nr. 1 este prima școala care își anunță participarea la mișcarea de protest.
https://www.facebook.com/mihai.capsa/videos/vb.100001350107335/2056110511110599/?type=2&video_source=user_video_tab
Omul de afaceri Ștefan Mandachi a construit un metru de autostradă la Suceava, într-o singură zi, prin mobilizarea unei echipe de doar 17 oameni și a lansat o provocare pentru românii din întreaga lume, indiferent de statut social sau profesie, în încercarea de a atrage atenția asupra amânării excesive a construirii autostrăzii în Moldova.
El i-a invitat pe toți cei care susțin această cauză să își întrerupă activitatea pe 15 martie, la ora 15:00, timp de 15 minute.
În data de 15 martie, la ora 15:00, va avea loc inaugurarea primului și singurului metru de autostradă din regiunea Moldovei, inițiatorul anunțând că va adopta o formă inedită de protest pentru a transmite mesajul sau către autorități și către cetățeni.
Mai multe companii private, organizații, dar și simpli cetățeni au anunțat că vor participa la protestul inițiat de Mandachi.