
de Liviu Ardelean Domnule Busnatu, ați înțeles ce ați vrut din celebrul „Eseu despre dar”?
În încercarea de a-l disculpa pe fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”, Ștefan Busnatu, spune că oferirea de „mici atenții” medicilor reprezintă un act de recunoștință. A explicat sociologul Marcel Mauss încă din 1925 că darul nu este niciodată gratuit, deși într-o primă fază pare să fie un simbol al recunoștinței. În esență se creează relații de putere și dependență, obligații implicite între cel care oferă și cel care primește cadouri.
Domnule Busnatu, ați înțeles ce ați vrut din celebrul „Eseu despre dar”? Perspectiva din care priviți banii dați de pacienți, oricât de mici sau mari ar fi sumele, ignoră atât complexitatea dinamicii cadourilor descrisă de Mauss, cât și fundamentele etice ale profesiei medicale. Prin argumentul că șpaga este un gest de recunoștință „profund uman” ratați esența integrității în relația cu serviciul public, în special în domeniul medical, valoare în lipsa căreia societatea se îmbolnăvește.
Acceptarea cadourilor venite de la pacienți, fie ele modeste precum icoanele pe care spuneți că le-ați primit, poate părea benignă, dar de fapt erodează principiul egalității în serviciul medical. Dacă un pacient oferă un dar, chiar și fără să fi fost cerut de medic, se așteaptă să fie tratat diferit, să primească o atenție suplimentară sau un tratament preferențial. Așa s-a destabilizat de-a lungul anilor unul dintre pilonii fundamentali ai sistemului de sănătate: tratamentul echitabil și imparțial al fiecărui pacient.
Ce efect credeți că au declarațiile dumneavoastră asupra studenților de la UMF „Carol Davila”? Care credeți că este impactul asupra tuturor tinerilor care vor să devină medici și au citit azi cum minimalizați integritatea în favoarea unor „gesturi de recunoștință”? Exodul de talente pe care îl invocați nu este provocat de știrile despre medici, ci mai degrabă de lipsa unui sistem transparent și corect, în care tinerii profesioniști să poată avea încredere că vor fi recompensați pe merit, nu pe baza unor relații sau privilegii obținute prin „daruri”.
Domnule prorector Busnatu, șpaga nu e act de recunoștință, iar declarațiile care minimalizează riscul ca aceste gesturi să afecteze etica profesională sau care subminează rolul justiției și al presei sunt nu doar nefericite, ci periculoase pentru societatea românească. Mai ales când vin de la persoane aflate în vârful instituțiilor academice. Înainte de a sugera un atac programat împotriva corpului medical, coborâți de unde ați urcat și priviți sistemul, priviți-vă colegii, priviți pacienții, priviți-vă în oglindă.