Închide
Profesorul de istorie Marcel Bartic afirmă că marea problemă a sistemului de învățământ românesc este lipsa de echitate, care este demonstrată inclusiv de modul în care școlile bogate sunt favorizate atunci când vine vorba de finanțare.
În cadrul emisiunii ”Educația la putere”, difuzată de TVR 2, Marcel Bartic a explicat cum afectează inechitatea sute de mii de copii din România.
”Cea mai mare problemă pe care o are învățământul nostru este cea a inechității. În acest moment, e adevărat, noi aici, în orașele mari, ne confruntăm cu traficul, cu problemele astea de zi cu zi. Problema mare rămâne cea a câtorva sute de mii de copii care nu au condiții elementare, nu au susținere, nu au nimic pentru a beneficia de un act educațional decent.
În acest moment, aceasta este marea problemă, iar această situație există împreună cu o serie de metehne, de ezitări ale factorului legislativ. Apar și lucruri care împart societatea în două și nasc pasiuni mai degrabă iacobine, dar, de fapt, nimeni nu are curajul, dintre cei care au putere de decizie, de a interveni acolo unde doare mai tare. Doare mai tare acolo unde sunt câteva sute de mii de copii care nu au condiții elementare, nu au școli în care să poată învăța decent, iar acest lucru influențează cumva politicile publice în educație, mergând până la chestii foarte tehnice, cum este finanțarea per capita. Pe scurt, actul educațional. accesul la școală au devenit un lux pentru foarte mulți copii din România. Iar acest lucru se vede în testările PISA din ultimii ani, așa cum, știm foarte bine. procentele analfabetismului funcțional au sărit peste 40% în ultimii ani”, a explicat cadrul didactic.
Întrebat care sunt cauzele acestei situații, profesorul Marcel Bartic a răspuns: ”Ezitările de care vă vorbeam și pe care le-am sesizat nu de azi, de ieri, în ultimii 10-15-20 de ani, în ceea ce privește responsabilitatea pe care ar trebui să și-o asume Ministerul Educației și Guvernul României, pentru că ei au putere de decizie. Pe de altă parte, e și un complex de metehne, de obiceiuri, de lucruri care țin de mentalul colectiv, la care puțini dintre noi renunțăm. Și o să vă spun și de ce. Acele sute de mii de copii care nu au acces la o educație modernă sunt de fapt ignorați de câteva decenii pentru că societatea românească are un cult pentru olimpici, ceea ce nu e rău, e foarte bine că îi avem.
Pe de altă parte, cultul ăsta pentru elite, pe care îl avem cei mai mulți dintre noi, ne-a dus în punctul în care inclusiv finanțările școlilor se fac plecând de la acest principiu. Favorizăm mai degrabă școlile bogate, favorizăm școlile care pot produce performanță și le ignorăm cu desăvârșire pe cele care chiar au nevoie de ajutor. Școlile sărace care au procente mari de analfabetism funcțional și de abandon școlar ar avea nevoie de mai mult ajutor. Din nefericire, și politicile publice, și legile educației, și absolut tot ce se face și, din nefericire, o bună parte a societății românești ignoră cu desăvârșire aceste realități. Preferăm să le băgăm sub preș pentru a ne lăuda cu foarte talentații noștri tineri care vin cu medalii și cu tricolorul în aeroport.”