ISMB: Rezultatele slabe de la examenele naționale sunt analizate superficial – raport

ISMB confirmă, într-un document public, că rezultatele slabe de la examenele naționale sunt analizate cu superficialitate.

În Planul managerial 2024-2025, publicat pe pagina sa de internet, Inspectoratul Școlar al Municipiului București prezintă o analiză SWOT referitoare la mai multe capitole. În ceea ce privește curriculumul, ISMB identifică următoarele puncte slabe:

  • Existența unui număr de unități școlare care nu asigură servicii educaționale de calitate și care au înregistrat rezultate foarte slabe la examenele naționale
  • Utilizarea metodelor tradiționale de predare-învățare evaluare
  • Analiza superficială a rezultatelor nesatisfăcătoare la examenele naționale, a cauzelor acestora și lipsa planurilor de măsuri remediale și de suport
  • Lipsa unor repere în construirea materialelor de sprijin pentru elevii cu cerințe speciale
  • Proiectarea, în multe școli, de documente manageriale, nerelevante, nerealiste
  • Existența unui număr foarte mare de elevi repetenți
  • Numărul încă mare de cadre didactice care nu proiectează eficient activități didactice și nu utilizează constructiv și eficient tehnologia digitală și internetul

La același capitol, ISMB identifică și următoarele amenințări:

  • Posibile modificări ale curriculumului neînsoțite de racordarea infractructurii umane și materiale (formarea cadrelor didactice și existența materialelor didactice auxiliare)
  • Vulnerabilizarea activității de monitorizare și control a ISMB ca urmare a numeroase suprapuneri de activități, a solicitărilor ME, a calendarelor concursurilor/examenelor școlare naționale/olimpiadelor școlare
  • Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor și plasarea responsabilității educării copilului exclusiv în sarcina școlii.

Raportul poate fi citit, integral, aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.