Diplomă de influencer, oferită de o universitate din Irlanda

sursa foto: pexels.com/ Polina Tankilevitch

În premieră, o universitate din Irlanda pregătește studenții să devină persoane publice și oferă diplomă de influencer.

Programul îi învaţă pe cei care aspiră să devină influenceri cum să îşi transforme prezenţa şi conţinutul pe platforme precum Instagram, TikTok şi YouTube într-o sursă de venit, potrivit Agerpres.

Meseria de influencer a apărut abia recent, însă atrage numeroşi tineri din Generaţia Z, născuţi între jumătatea anilor ’90 şi începutul anilor 2010.

„Este ceva ce se dezvoltă enorm”, a explicat pentru AFP directoarea programului, Irene McCormick.

Fostă producătoare de televiziune, McCormick a început prin a oferi un curs de vară, intensiv, susţinut de TikTok-eri, care a atras 350 de candidaturi pentru 30 de locuri.

„Proiectul s-a bucurat de un succes incredibil, am constatat că exista un apetit uriaş, aşa că ne-am hotărât să mergem mai departe, la nivel de diplomă”, a explicat ea.

După doi ani de pregătire, specializarea a fost acreditată şi a primit primul său lot de 15 studenţi luna trecută.

Între două ore de curs, în campusul de ultimă generaţie, studenţii vorbesc, îşi fac selfie-uri şi îşi consultă smartphone-urile.

„Prietenii îmi spun că vorbesc mult, aşa că mi-am zis că aş putea să câştig nişte bani din asta încercând această specializare”, a povestit Harry Odife, de 22 de ani, aflat în studioul TV din campus.

Majoritatea studenţilor sunt deja cufundaţi în lumea digitală, însă caută instrumente şi informaţii suplimentare, potrivit lui McCormick.

„Poţi încerca să înveţi acasă, pe cont propriu, dar dobândirea de cunoştinţe practice şi teoretice despre cum să ajungi la un public ţintă face o mare diferenţă în carieră”, a precizat ea.

Programa include include cursuri de creaţie video, antreprenoriat, psihologie, artă narativă, analize de date şi producţie de podcast. Crearea de conţinut implică „editare, planificare, organizare şi altele; este nevoie de mai mult timp decât se crede, oamenii nu prea înţeleg asta”, a explicat Marta Hughes Bravo.

Studenţii învaţă să folosească camerele şi microfoanele şi merg în stagii de practică.

„A dobândi cunoştinţe de influencer, cum ar fi să te simţi confortabil în faţa camerelor de filmat, ne ajută să dobândim încredere în noi înşine, indiferent ce ajungem să facem”, a subliniat o altă studentă, Naoise Kelly, precizând că prioritatea ei nu este devină următoarea vedetă de pe reţelele sociale. Potrivit lui Irene McCormick, există multe oportunităţi de angajare.

„Aproximativ 70% dintre marketerii de astăzi consideră că influencerii reprezintă viitorul marketingului; sunt folosiţi şi de guverne pentru a-şi trimite mesajele”, a subliniat ea. „Postările influencerilor pe reţelele sociale pot fi uneori frivole, însă activitatea în sine nu este aşa, este o treabă foarte serioasă”, a precizat McCormick.

O fată de 13 ani a alertat 100 de polițiști cu un apel fals la 112, după o provocare pe TikTok

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.