
Premiul „Directorul Anului pentru Inovare”, în cadrul Galei organizate de Asociația pentru Valori în Educație, a fost primit de directorul-adjunct al Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” din Buzău, Robert-Narcis Harabagiu.
Acesta, prin parteneriate cu operatorii economici și digitalizarea completă a școlii, a creat un mediu performant. Toate sălile sunt dotate cu table interactive și laptopuri, iar cadrele didactice și elevii utilizează platforme și softuri educaționale moderne.
În anul școlar 2023-2024, a implementat un plan de școlarizare inovativ, cu 7 specializări noi, cerute de operatorii economici locali, și a crescut de 5 ori oferta pentru învățământul profesional dual. Datorită proiectelor europene, a oferit elevilor, profesorilor și operatorilor economici buzoieni oportunități de a compara sistemele educaționale europene și a schimbat mentalitatea oamenilor față de învățământul profesional și tehnic. Liceul a accesat peste 2,7 milioane de euro pentru proiecte europene nerambursabile, prin care 788 de elevi au efectuat stagii de pregătire în Portugalia.
Video-reportajul cu povestea Directorului Anului 2024 pentru Inovare poate fi urmărit aici.
Directorii școlilor publice din învățământul preuniversitar din România au avut la dispoziție două luni pentru a se înscrie în competiție. Au fost eligibili directorii și directorii adjuncți din liceele, școlile și grădinițele publice care erau în funcție în anul școlar 2023 – 2024, mai puțin cei care au fost premiați la edițiile anterioare ale Galei. Cei 194 de directori înscriși au trecut printr-un proces de jurizare ce a cuprins 5 etape, în premieră existând o etapă la nivel regional. 165 de experți din business și educație s-au implicat în evaluarea directorilor de școală înscriși la cea de-a opta ediție a Galei Premiilor pentru Directorii Anului.