
se trec în catalog
ISJ Buzău a transmis către școli o serie de instrucțiuni cu privire la disciplinele și cursurile opționale din aria curriculară ”Consiliere și orientare”.
Potrivit documentului publicat pe pagina de internet a inspectoratului, la disciplinele din această arie curriculară ( de exemplu, Dezvoltare personală, disciplina Educație pentru sănătate) se trec în catalog pentru înregistrarea absențelor.
Evaluarea se face predominant prin metode complementare (observarea sistematică, proiectul, portofoliul, evaluarea) și nu se acordă calificative.
În învățământul gimnazial, la disciplina Consiliere și dezvoltare personală, din aria curriculară Consiliere și orientare, evaluarea va avea în vedere progresul fiecărui elev și va fi realizată pe parcursul procesului de învățare, nefiind acordate note. Absențele se trec în rubrica destinată acestei discipline.
Documentul ISJ Buzău conține și precizări cu privire la acordarea notelor la purtare.
Astfel, școlile din județ sunt informate că pentru învățământul primar, la clasa pregătitoare nu se acordă calificative la purtare.
Pentru învățământul primar, la clasele I-IV, în rubrica purtare se trece, pentru fiecare interval de cursuri, câte un calificativ corespunzător intervalului respectiv.
Pentru învățământul gimnazial și postliceal, în rubrica purtare se trece nota corespunzătoare intervalelor de cursuri. Nota se consemnează în catalog, în ultima zi a fiecărui interval de cursuri.
Pentru învățământul liceal și profesional, în rubrica purtare, în triunghiul destinat acesteia, se va trece nota corespunzătoare fiecărui interval de cursuri. Nota se consemnează în catalog, în ultima zi a fiecărui interval de cursuri.
Documentul ISJ Buzău este disponibil, integral, aici: Ref la note, calificative la purtare si discipline optionale