
Cinci copii de la o grădiniță care aparține de Liceul Silvic din Timișoara au fost transportați la spital, vineri. Micuții au acuzat stări de rău, determinând educatoarea să sune imediat la 112.
În momentul incidentului, în grădiniță se aflau 14 copii. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD, trei ambulanțe SAJ, o autospecială pentru transport persoane și victime multiple, precum și echipajul CBRN, transmite News.ro.
Conform Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș, un copil a fost preluat de echipajul SMURD, iar patru au fost transportați la spital cu ambulanțele SAJ. De asemenea, doi copii au fost duși la spital de părinții lor.
Mama unui alt copil a refuzat transportul medical. Patru dintre copiii prezenți la grădiniță nu au manifestat simptome.
„Am fost informați despre situația din grădinița care aparține Liceului Silvic, unde cinci copii au acuzat stări de rău, inclusiv scaune diareice. Educatoarea a apelat serviciul de urgență 112, iar echipajele au intervenit rapid. Directorul unității se deplasează la fața locului și ne va ține la curent cu evoluția situației”, a declarat Aura Danielescu, inspectorul-șef al Inspectoratului Scolar Județean Timiș.
Preşcolari obligaţi să meargă cu o oră mai repede la grădiniță, lăsați în grija femeii de serviciu
Cinci copii de la o grădiniță care aparține de Liceul Silvic din Timișoara au acuzat stări de rău, determinând educatoarea să sune imediat la 112, vineri. În momentul incidentului, în grădiniță se aflau 14 copii. La fața locului au intervenit un echipaj SMURD, trei ambulanțe SAJ, o autospecială pentru transport persoane și victime multiple, precum și echipajul CBRN. Conform Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș, un copil a fost preluat de echipajul SMURD, iar patru au fost transportați la spital cu ambulanțele SAJ. De asemenea, doi copii au fost duși la spital de părinții lor. Mama unui alt copil a refuzat transportul medical. Patru dintre copiii prezenți la grădiniță nu au manifestat simptome. „Am fost informați despre situația din grădinița care aparține Liceului Silvic, unde cinci copii au acuzat stări de rău, inclusiv scaune diareice. Educatoarea a apelat serviciul de urgență 112, iar echipajele au intervenit rapid. Directorul unității se deplasează la fața locului și ne va ține la curent cu evoluția situației”, a declarat Aura Danielescu, inspectorul-șef al Inspectoratului Scolar Județean Timiș.