
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș este obligat de Ministerul Educației să respecte legea în cazul suprapopulării claselor pregătitoare de la Școala Gimnazială „Dacia” din municipiul Târgu Mureș.
Ministerul Educației a transmis o adresă Inspectoratului Școlar în 25 noiembrie 2024, prin care o informează pe Paula Maria Dărăban, inspectorul școlar general, că a revocat aprobările pentru suplimentarea efectivelor de elevi. Ministerul, condus în acea perioadă de Ligia Deca, a luat decizia după ce a constatat, în urma reanalizării solicitărilor ISJ Mureș, că numărul elevilor din clasele pregătitoare de la Școala Gimnazială „Dacia” din orașul Târgu Mureș depășește cu mult numărul de 24 de elevi prevăzut de legislația în vigoare. Inspectoratul ar fi trebuit să identifice o altă unitate de învățământ în proximitate pentru a evita supraaglomerarea, precizează Ministerul.
În fiecare clasă pregătitoare de la această unitate de învățământ erau înscriși până la 34 de copii, la începerea anului școlar, în timp ce o altă clasă avea doar 10 elevi. Într-o declarație pentru Educație Privată, acordată în luna decembrie, șefa ISJ Mureș spunea că a obținut aprobare pentru suplimentarea locurilor.
„Noi avem aprobare pentru funcționare peste efectiv. Am avut la începutul anului (școlar – n.r.) o respingere, dar am revenit cu adresă cu clarificări și am primit aprobare. Pe urmă nu am mai primit nimic, nu am primit un refuz. Noi am primit în 23.09.2024 o aprobare a cererilor, aprobarea numărului de locuri solicitat și atât”, a declarat Paula Maria Dărăban pentru Educație Privată.
Reamintim că mai multe clase pregătitoare de la Școala Gimnazială „Dacia” din Târgu Mureș sunt suprapopulate, în timp ce o altă clasă are doar 10 elevi. Copiii au fost distribuiți preferențial, acuza un părinte în luna octombrie.
„În prima zi de școală am fost puși în situația în care erau 11 copii înscriși în clasă – un părinte a cerut transferul ulterior și au rămas 10, în condițiile în care la celelalte trei clase pregătitoare erau 27, 30, respectiv 34 de copii. Din câte am înțeles de la alți părinți, școala merge pe principiul unor «învățătoare-vedetă», unde se înghesuie copiii din tot orașul și din comunele din jur. Se merge cu plicuri, se fac intervenții. Trebuie să vorbești cu învățătoarea să te pună la ea pe listă încă din momentul în care copilul începe grădinița”, a declarat Farczadi Lenard pentru Educație Privată.
Adresa trimisă de Ministerul Educației către ISJ Mureș poate fi consultată aici: Completare rasp