David: Salariul de bază să fie decent, iar peste acesta discutăm prin indicatori de performanță

captură video Euronews România

Daniel David, ministrul Educației, a afirmat, într-un interviu acordat Agerpres, că, în cazul profesorilor din preuniversitar, salariul de bază trebuie să fie ”ceva decent, iar peste salariul de bază discutăm prin indicatori de performanță, bonusuri, premii”.

”În zona preuniversitară sunt aspecte cheie pe care le țintim. Primul a fost cerut și de către premier explicit – și anume să gândim indicatori de performanță în asociere cu salariile, se spune în spațiul public, dar eu spun în legătură cu veniturile pe care le au cei din zona preuniversitară, fiindcă eu cred că, așa cum se întâmplă cu toți din sistemul public, salariul de bază trebuie să fie ceva decent, iar peste salariul de bază discutăm prin indicatori de performanță, bonusuri, premii ș.a.m.d. o creștere a veniturilor. Și de asemenea, tot în zona preuniversitară, vom lansa în dezbatere publică și națională planurile-cadru pentru liceu, care au rămas de mult timp neactualizate. Și astea sunt câteva aspecte cheie pe care le țintesc în domeniul educației și cercetării, care țin, după cum vedeți, oarecum de aspecte mai generale, de arhitectură, pe care, dacă le facem bine, eficientizăm activitatea de zi cu zi”, a declarat David, în interviul citat.

Marcel Ciolacu a declarat, în discursul de la învestirea Guvernului ținut pe 23 decembrie în Parlament, că îi va cere lui Daniel David, noul ministru al Educației, criterii clare de performanță pentru profesori.

„Vom reduce masiv impozitele pentru tinerii angajaţi. Dar şi aici voi continua să îi cer şi noului ministru al Educaţiei introducerea unor criterii clare de performanţă pentru profesori. Alocarea bugetară în învăţământ trebuie să se facă în funcţie de performanţa şcolară”, a afirmat Ciolacu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.