
Daniel David, ministrul Educației, a explicat cum crede că ar trebui să funcționeze indicatorii de performanță a profesorilor, care vor determina o creștere a veniturilor pentru unele cadre didactice.
”Eu, când am vorbit despre indicatori de performanță, n-am avut în minte ideea că sunt câțiva și toți se referă la rezultate la olimpiadă. Este clar că trebuie să ai o plajă de indicatori, este clar că trebuie să fie obiectivi, să nu fie manipulabili de cei care fac evaluarea respectivă, este clar că trebuie să acopere aspecte diferite, și de excelență, dacă vreți, rezultate la olimpiadă, câți reușesc să ia examenul național, bacalaureatul, dar și aspecte care țin de ceea ce numim o abordare incluzivă, inclusiv activitățile pe care le ai în medii defavorizate, la țară, în alte medii complicate”, a declarat Daniel David, la TVR Cluj.
”Nu m-aș lega de ideea de salarizare diferențiată. Am spus că salariul trebuie să fie unul decent. Noi vorbim de venituri diferențiate. După salariul de bază, vin venituri, în funcție de acești indicatori de performanță”, a adăugat ministrul Educației.
Într-un interviu acordat recent Agerpres, David își anunța intenția de a introduce indicatorii de performanță, ca instrumente de evaluare a profesorilor.
”În zona preuniversitară sunt aspecte cheie pe care le țintim. Primul a fost cerut și de către premier explicit – și anume să gândim indicatori de performanță în asociere cu salariile, se spune în spațiul public, dar eu spun în legătură cu veniturile pe care le au cei din zona preuniversitară, fiindcă eu cred că, așa cum se întâmplă cu toți din sistemul public, salariul de bază trebuie să fie ceva decent, iar peste salariul de bază discutăm prin indicatori de performanță, bonusuri, premii ș.a.m.d. o creștere a veniturilor”, a declarat ministrul, în interviul citat.