
Programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” îi împart în două tabere pe directorii unităților de învățământ din țară. În timp ce unii consideră aceste inițiative ca fiind o oportunitate valoroasă de a completa educația formală cu activități recreative și educative, alții sunt sceptici, susținând că astfel de săptămâni perturbă ritmul normal de învățare și adaugă presiuni financiare inutile.
Directoarea Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iași, Anca Dimitriu, este una dintre susținătoarele acestor programe. Ea consideră că aceste săptămâni speciale vin să completeze educația formală, oferind elevilor oportunități de învățare non-formală.
„Copiii au nevoie de educație non-formală. Săptămâna Altfel și Săptămâna Verde vin în completarea programului școlar. La Liceul «Dimitrie Cantemir», aceste programe au fost o experiență pozitivă. Desigur, nu întotdeauna lucrurile au decurs perfect, dar pe măsură ce am consolidat și am dezvoltat programe de educație non-formală, am reușit să le facem să funcționeze”, a declarat Anca Dimitriu pentru Ziarul de Iași.
Pe de altă parte, Daniela Claudia Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani și Directoarea Anului 2024, subliniază că aceste programe sunt utile doar dacă sunt implementate corect. „Consider că sunt două programe utile, atât timp cât sunt făcute bine. Din punctul meu de vedere, ele sunt gândite bine, dar sunt aplicate, de multe ori, foarte defect”, a precizat Orășanu pentru Ziarul de Iași.
Una dintre principalele dispute este organizarea activităților. Constantin Chirilă, directorul Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași, interzice excursiile în timpul Școlii Altfel, cerând un program clar și bine definit. „Trebuie foarte clar definite ce activități să se facă, nu să se plece în excursii. Eu le-am citit colegilor mei care este metodologia pentru Școala Altfel și le-am cerut un program foarte clar, fără excursii în afara județului Iași. Excursiile au valențe formative și educative, dar trebuie făcute cu o pregătire prealabilă serioasă”, a explicat Chirilă.
O altă problemă majoră este bugetul necesar desfășurării acestor programe. În special în mediul rural, directori și părinți se confruntă cu dificultăți financiare. Ana Maria Buzatu, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Todirești, a explicat că multe cheltuieli cad pe umerii părinților. „Încercăm să oferim cât mai multe activități, dar multe se fac pe banii părinților. Școala oferă cât poate, precum transport gratuit către muzee, dar contăm mult pe sprijinul părinților. Două astfel de săptămâni sunt un pic cam mult”, a spus Buzatu.
Săptămâna trecută, profesoara Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale din București, a afirmat într-un interviu acordat platformei Europa Liberă România că activitățile care se fac în „Săptămâna Verde”, la nivel de liceu, reprezintă o pierdere de vreme. Detalii în articolul de mai jos:
Directoarea C.N. I.L. Caragiale: Ce se face în Săptămâna Verde, la liceu, e pierdere de vreme