
Proiectul de planuri-cadru prezentat în dezbatere publică de Ministerul Educației vine cu o noutate în ceea ce privește curriculumul de specialitate (CS). Acesta va avea elemente fixe, dar poate conține și elemente flexibile, în funcție de oferta școlii. Astfel, liceele le vor putea oferi elevilor posibilitatea să aleagă să aprofundeze unele materii din aria profilului pe care îl studiază.
Conform proiectului, cadrul fix din CS are la bază discipline/module de specialitate și alocări orare stabilite la nivel național, comun tuturor claselor cu aceeași specializare și asigurând setul necesar de competențe de specializare.
Cadrul flexibil este completat cu discipline/module de specialitate și alocări orare la decizia unității de învățământ, după caz în cadrul parteneriatelor dezvoltate de școală, și asigurând un plus de identitate unităților de învățământ printr-o ofertă dezvoltată a unui domeniu/unor domenii de competență în specializare (de exemplu, studiul intensiv al unei discipline/unui grup de discipline)
CS crește în relevanță de la an la an, având o pondere mai mare în clasele a XI-a și a XII-a față de cea asociată la clasele a IX-a și a X-a (ore de specialitate raportat la totalul orelor de curs)
După caz, CS are ancore în disciplinele/modulele obligatorii, parte a trunchiului comun
CS poate fi sprijinit/completat cu opționale de aprofundare, noi discipline sau poate fi valorizat din perspectivă integrată/interdisciplinară, prin oferta națională de opționale sau prin oferta unității de învățământ
Curriculumul de specialitate reprezintă oferta educațională stabilită la nivel central, constituită din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire obligatorii pentru toți elevii din cadrul unui profil și al unei specializări/calificări profesionale.
După caz, după caz, acesta este constituit dintr-un subsegment fix, care cuprinde explicit o alocare orară pe discipline de specialitate, respectiv un subsegment flexibil, care prevede doar un buget de ore care să fie alocat disciplinelor de specialitate, decizia de alocare a orelor fiind la nivelul unității de învățământ.
Proiectul poate fi accesat aici: Cons_pub_Proiecte_Planuri_cadru_Liceu_zi