
Normele prin care angajații din Educație își pot deconta ochelarii de vedere, în limita sumei de 500 lei/persoană, au fost aprobate în ședința de Guvern din 20 februarie 2025.
Potrivit platformei PortalInvatamant.ro, Este vorba despre Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. V alin. (1) și (2) din Ordonanță de Urgență a Guvernului nr.53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice. Actul normativ se referă la angajații din Educație care petrec o mare parte a zilei de lucru în fața ecranelor.
Documentul adoptat de Guvern stabilește procedura privind decontarea achiziției de dispozitive de corecție speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană, de către angajatori, care implică respectarea prevederilor art.5 – art.15 din Hotărârea Guvernului nr.1028/2006, asigurarea de către medicii de medicina muncii a supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 355/2007, efectuarea de către lucrători a unui examen al ochilor și al vederii, un screening vizual, cu ocazia controlului medical la angajare, periodic și ori de câte ori apar probleme ale vederii, care ar putea fi puse în legătură cu activitatea care implică un echipament cu ecran de vizualizare, și a unui examen oftalmologic, dacă este cazul;
Documente justificative decontare ochelari de vedere