
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis, la Digi 24, că sistemul de educație trebuie să renunțe la reflexul ”ora și lecția” și să aloce 20-25% din timpul total de cursuri pentru alte activități, precum cele remediale.
”În timpul liceului, încă predăm prea mult, nu predăm prea atractiv și totul este prea centralizat. Nu e prea personalizat, nu lasă libertate școlilor, nu mai vorbesc de elevi. Și atunci, dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să pornești cu o regândire a arhitecturii, prin planurile-cadru, adică ce discipline și cam câte ore ai aloca lor. Dar după aceea vine pasul doi, în care la fiecare disciplină stabilești ce conținuturi trebuie să fie. Ai nevoie de conținuturi aerisite și relevante. Nu mult, doar cât trebuie și relevant pentru copii.
Dacă ai o astfel de programă, lași și loc, pentru că, de exemplu, reflexul școlilor clasice este <ora și lecția, ora și lecția>. În mod normal, dacă te uiți și la ce se întâmplă în alte sisteme, am început și noi să implementăm în zona gimnaziului, la o disciplină, din numărul de ore, lași 20-25% pentru alte activități. Consolidare, aspecte remediale, aplicabilitate la viața cotidiană. Nu este ora și lecția, ora și lecția”, a afirmat Daniel David la emisiunea ”Cu mintea deschisă”, difuzată de Digi 24.
”Programele vor trebui regândite. După ce ai conținuturile , trebuie să regândim manualele. Foarte multe manuale nu sunt încurajatoare. Când te uiți la ele, îți vine să le închizi, nu să le ții deschise sau să le răsfoiești paginile. Și acolo trebuie combinat. Și acum se face partea clasică și partea online, dar partea online trebuie să fie mai interactivă, mai dinamică.
Și ultima componentă, după ce ai disciplinele, conținutul, manualele, trebuie să faci trainingul profesorilor”, a adăugat ministrul Educației.