David: Așa cum am scos fast-food-urile din jurul școlilor, trebuie să scoatem și dealerii

ID 357739632 © LCVA | Dreamstime.com

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în plenul Senatului, că dealerii de droguri trebuie îndepărtați de unitățile de învățământ, ”așa cum au fost scoase și fast-food-urile din jurul școlilor”.

„Consumul de droguri – vă propun să avem o dezbatere separată. Suntem în discuţii cu Ministerul de Interne. În primul rând, acţiunea trebuie să fie foarte dură acolo. Aşa cum am scos fast-food-urile din jurul şcolilor, trebuie să scoatem şi dealerii din jurul şcolilor. 

În acelaşi timp, facem pregătire cu profesorii pentru a fi capabili să detecteze primele semne ale consumului de droguri. În acelaşi timp, facem acelaşi lucru cu părinţii şi cu Ministerul Sănătăţii”, a explicat ministrul, incitat la ”Ora Guvernului” în Senat.

„Absolventul de liceu, am spus-o foarte clar şi în lansarea planurilor-cadru: bun specialist, bun cetăţean, care pentru mine înseamnă un român protector al democraţiei, şi, în acelaşi timp, un om echilibrat şi mulţumit de propria viaţă. Aşa cred că trebuie să arate un absolvent de liceu”, a transmis ministrul Educaţiei.

Ministrul Educației și Cercetării a onorat astăzi, invitația senatorilor României (lansată de grupul parlamentar AUR) de a fi prezent la „Ora Guvernului” pentru a dezbate proiectele de planuri-cadru pentru învățământul liceal, propuse de minister. De asemenea, ministrul Daniel David a avut o întâlnire și cu grupul PNL din Senat. 

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.