
Radu Răileanu, soțul directoarei adjuncte a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, a fost titularizat ilegal pe un post creat special pentru el. Deși Centralizatorul Ministerului Educației arată clar că absolvenții de Grafică nu pot preda Istoria Artei la liceu, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a făcut o excepție în cazul său, relatează ReporterIS.
Profesorii care au absolvit Grafică pot preda Istoria Artei doar la gimnaziu. Totuși, Radu Răileanu a primit o normă de 18 ore, dintre care 10 ore sunt la liceu și doar 8 la gimnaziu, o combinație ce nu i-ar fi permis să ocupe postul prin concurs, fără intervenția ISJ.
Surse din învățământ citate de publicația ieșeană susțin că postul a fost creat special de către soția sa, directoarea adjunctă Carmen Răileanu, cu sprijinul directorului Dan Partene. Acesta din urmă a fost numit fără concurs și este văr primar al Lucianei Antoci, șefa ISJ Iași.
Radu Răileanu s-a prezentat în 2024 la Concursul Național de Titularizare, unde a obținut nota 7,70. Fără artificiul celor 10 ore de liceu, acesta nu ar fi fost eligibil pentru ocuparea postului. Surse autorizate din învățământ susțin că acesta a fost favorizat încă din momentul susținerii concursului.
Directoarea adjunctă Carmen Răileanu a ajuns la conducerea colegiului prin transfer de la Colegiul „Gh. Asachi”, fără concurs. La fel ca și Dan Partene, aceasta a fost numită de ISJ, nu promovată printr-un concurs transparent.
Solicitat să clarifice situația, ISJ Iași a oferit o interpretare proprie a regulamentelor, susținând că Radu Răileanu poate preda Istoria Artei la liceu. Purtătorul de cuvânt al ISJ, Antonina Bliorț, a declarat că va furniza un document care să confirme acest lucru, dar până în prezent acesta nu a fost prezentat. La insistențele Reporter de Iași, ISJ și-a reiterat poziția, însă fără a prezenta dovezi concrete.
Citește articolul integral pe ReporterIS.
Mobilier nou în școlile din Iași, dar băncile și scaunele sunt prea mici