Reforma învățământului rural, anunțată de David: Trebuie să regândim paradigmatic

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat, astăzi, că are în vedere și reforma învățământului rural. 

‘Este clar că trebuie să regândim paradigmatic învățământul rural, pentru că aproape o jumătate de Românie se află acolo, iar modul în care funcționează în acest moment învățământul rural după mine este un mod de avarie. Problema este că avem mulți copii. Este drept, dar nu sunt concentrați, nu sunt adunați în grupul mari astfel încât să poți să ai școli în care, având mulți copii, poți să aduci profesori de calitate, poți să aduci tot ceea ce îți trebuie pentru a face școală comparabil cu ce se întâmplă în mediul urban. Deci din start pornesc cu o neșansă extraordinar de mare’, a afirmat David, la o conferință de presă.

El a menționat că își dorește ca elevii din mediul rural să aibă aceleași șanse precum cei din zonele urbane.

‘Va trebui să regândim aceste lucruri oricâți bani investim acolo: pentru construcția școlilor, pentru a nu mai mai avea toaletă în curte. Modul în care avem arhitectura gândită, așa cum este arhitectura nu poate funcționa. Noi nu avem niște modele bătute în cuie. Știți că am mai anunțat public, de exemplu, că un model pe care îl pilotăm, să nu aveți ideea că schimbăm lucrurile, îl pilotăm, este acel demers legat de campusurile rurale în care ne gândim copiii de pe o anumită arie pot să fie aduși cu mijloace moderne, cu microbuze, în același campus. Ai automat mai mulți copii, poți să ai profesori care să fie bine plătiți, profesori care să-și dorească să lucreze acolo, poți să ai cantine, poți să ai cămin, unii copii pot să rămână de luni până joi, să plece acasă în weekend”, a adăugat ministrul Educației și Cercetării.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.