
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis că simulările de examene naționale nu au fost niciodată plătite, acesta fiind motivul pentru care nici anul acesta cadrele didactice nu au primit bani pentru participarea la aceste activități.
”Înțeleg că nu au fost niciodată plătite. Să nu uităm, încă o dată, că salariul pe care îl plătim este un salariu pentru opt ore pe zi. Nu se reduce doar la activitățile pe care le avem prin predare la clasă, astfel încât nu știu de ce ridicăm problema acum, în condițiile în care nu este o schimbare care a avut loc. Simulările nu s-au plătit nici înainte”, a afirmat ministrul, în cadrul unei intervenții în direct pe pagina de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării.
Daniel David a vorbit despre modul în care sunt salarizați profesorii și în intervenția de săptămâna trecută pe pagina MEC.
”Era o dezbatere pentru câte ore primesc profesorii salariul. Vă spun foarte clar: salarul este primit pentru opt ore pe zi, pentru 40 de ore pe săptămână și salariul nu se reduce la numărul de ore de predare. Salariul implică și pregătirea pentru predare, activități administrative, dar, repet, sunt de acord în același timp că trebuie să avem grijă la birocratizare, să nu transformăm profesorul în secretară, informatician, economist și așa mai departe. În luna mai, așa cum am mai spus, vom veni cu mai multe propuneri”, a transmis ministrul Educației, pe 20 februarie.
Sa nu uitam ca profesorul face si munca de gardian, secretara, angajat das, statistician, psiholog etc
Dar este o practica veche sa nu se platesca pt olimpiade(care au loc si in week end, cand alti angajati sunt platiti dublu), simularii, diverse concursuri, pt ca na, profesorii accepta orice…
Desigur….Si olimpiade,organizare,corectare in weekend -uri…e normal ,nu e așa ?
Tot salariul „astronomic „acoperă si asta…
Și repetați greșelile celor de dinainte, domnule ministru? Și apoi, cât timp îi ia unui profesor de sport să-și pregătească lecțiile și cât timp alocă un profesor care predă o disciplină de examen? Și salariul este același.
Nici acest aspect nu l-ați luat în calcul, nu-i așa? Că de, “așa era și înainte”.