
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că, în viitor, cardurile de primă didactică vor fi alimentate doar dacă vor exista fonduri europene pentru plata acestor sume.
Acordarea de prime didactice a fost reconfigurată, la începutul acestui an, prin ordonanța trenuleț.
Întrebat de ce unele carduri nu au fost alimentate pentru plata sumelor aferente anului școlar 2023-2024, ministrul a răspuns, în cadrul unei intervenții pe pagina de Facebook a MEC: ”Pe anul 2023-2014, cred că ar fi trebuit alimentate, în sensul că, dacă sunt probleme, ar trebui să știm punctual. S-ar putea să fi scăpat sau unele școli să nu fi trimit informațiile sau unele instituții să nu fi trimis informațiile. Pentru viitor, însă, lucrurile sunt gândite în altă logică. Cardurile de primă didactică vor fi alimentate doar în condițiile în care Ministerul Fondurilor Europene obține acești bani de la Comisie pentru a susține aceste activități din fonduri europene”.
Potrivit ordonanței-trenuleț, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va putea acorda prima de carieră didactică doar dacă cheltuielile sunt integral decontate din fonduri externe nerambursabile.
Conform textului oficial, „în anul 2025, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene acordă prime didactice și prime de carieră profesionale, reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2023, numai în cazul în care cheltuielile cu acestea se decontează integral din fonduri externe nerambursabile”.
Cu alte cuvinte, fondurile bugetare naționale nu vor fi utilizate pentru acordarea acestor prime, ci se va recurge exclusiv la finanțarea din surse externe, cum ar fi fondurile europene nerambursabile.