Șefa ISJ Iași devine noul prefect al județului. Inspectoratul trece la PSD – surse BZI

Luciana Antoci, șefa ISJ Iași, va fi noul prefect al județului, anunță publicația BZI.ro.

Potrivit sursei citate, conducerea inspectoratului va fi preluată de PSD. Comform surseilor BZI, cel mai probabil candidat pentru funcția de inspector școlar general este  Sergiu Enea.

Luciana Antoci este membră PNL și, la alegerile de anul acesta, a candidat pe listele partidului pentru un lpc în Camera Deputaților.

Potrivit platformei România Curată, Luciana Antoci a absolvit în anul 1995 Liceul Național „Mihail Sadoveanu” Iași.

Între anii 1995-1999 a urmat cursurile de Licență la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, studiind ca discipline principale limba și literatura română – limba și literatura engleză. În 1999, în urma examenului de licență, Luciana Antoci a fost licențiată în Filologie.

Între anii 2007-2009 a urmat cursurile de Master – Literatură și hermeneutică literară (în regim de studii postuniversitare) la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, studiind ca discipline principale literatura română și literatura universală.

Din 2018 până în prezent, Luciana Antoci realizează la Școala Doctorală de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Proiectul de cercetare doctorală – Investigație asupra stilurilor și comportamentelor manageriale în context educațional contemporan. Profesionalizarea managerilor școlari din sistemul de educație românesc.

Între anii 1999-2000 a fost profesor de limba și literatura română la Școala Generală „Alexandru Vlahuță” Iași.

Între anii 2000-2003 a fost profesor de limba și literatura română la Grupul Școlar „Mihail Sturdza” Iași.

Din 2003, Luciana Antoci este profesor la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași.

Între 13 februarie 2017-22 octombrie 2020 a fost inspector școlar pentru Management instituțional și Educație permanentă în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Între 22 octombrie 2020-27 aprilie 2021 ocupă funcția de Inspector Școlar General Adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Din 28 aprilie 2021 este Inspector Școlar General la Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.