
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a afirmat, ieri, la dezbaterea planurilor-cadru de la Timișoara, că instituția pe care o conduce trebuie să regândească disciplinele pe care elevii le studiază în liceu și legătura lor cu Bacalaureatul.
”Este o presiune legală. Noua lege regândeşte bacalaureatul, trebuie să regândim disciplinele şi legătura cu bacalaureatul. Este o presiune curriculară. Ar trebuit să facem acest lucru din 2021, ca generaţia de la gimnaziu, care a intrat pe noile planuri-cadru în 2017, să intre într-o logică similară, oarecum şi la nivel de liceu. Este o presiune legată de încărcarea pe care o punem pe umerii copiilor noştri. Şi este o presiune care vine din performanţa sistemului, vrând nevrând la orice dată ne uităm, PISA sau alte rezultate internaţionale, performanţa la nivel de liceu nu arată bine. Intră tineri inteligenţi creativi, cu inteligenţă şi creativitate similare celor pe care le vedem şi în alte ţări vestice, nu ies oameni la fel de performanţi. Asta mie îmi spune că modelele pe care le avem în zona învăţământului liceal în acest moment nu mai sunt adecvate. Trebuie să le schimbăm”, a afirmat ministrul Educaţiei, citat de Ziarul de Iași.
El a precizat că după intrarea în vigoare a planurilor-cadru ministrul Educaţiei nu mai stabileşte numărul de ore şi obligativitatea acestora în toată ţara.
”Un element cheie, fundamental, este legat de descentralizare astfel încât nu mai este ministrul cel care stabileşte din cabinet, prin ordinul de ministru numărul de ore şi obligativitatea orelor din Bucureşti până în vârful Munţilor Aposeni. Un număr zic eu, destul de important de ore, 15% în medie a fost descentralizat spre decizia elevilor. Şcoala oferă, elevii vor alege, şi există iarăşi un procent destul de important din curriculum de specialitate care este flexibil şi unde decizia va veni la nivelul şcolii”, a mai afirmat Daniel David.