
Profesor acuzat de agresiune sexuală
de Vlad Bălăeț
Un director și trei adjuncți sunt cercetați disciplinar de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), după ce ar fi permis unui profesor acuzat de agresiune sexuală să continue să predea, scrie Europa FM.
Mihail Cornescu, un profesor de matematică în vârstă de 55 de ani, angajat la Liceul Tehnologic Turceni din Gorj, a fost cercetat penal după ce o elevă de 14 ani, pe care o și medita, s-a plâns anchetatorilor că a încercat s-o atingă în zonele intime și s-o sărute. S-a întâmplat inclusiv când mergeau împreună la concursuri de matematică din țară.
Persoanele din conducerea liceului aveau obligația să îl suspende pe profesor în timpul cerecetărilor penale, pentru a nu intimida victima, după cum prevede legea. Nu au procedat, însă, așa.
În plus, directorul liceului este fratele profesorului care ar fi trebuit suspendat. Acum Corpul de control al Ministerului Educației a stabilit ca întreaga conducere a unității de învățământ să fie cercetată disciplinar, iar liceul să fie monitorizat de ARACIP, mai scrie Europa FM.
Potrivit unei investigații Snoop, Cornescu ar fi agresat sexual și hărțuit cel puțin 5 eleve minore între 2019 și 2022.
s d s d f f d e e f f f d s s s e e s s w w q w acuzat de agresiune sexuală