
12.000 de elevi, adică aproximativ 7% din elevii de clasa a opta, nu au participat la proba de limba română de la simularea Evaluării Naționale, testare desfășurată astăzi.
Potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației și Cercetării, la proba de Limba și literatura română, desfășurată astăzi, 17 martie, în cadrul simulării EN VIII 2025, au participat, potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 15:00), peste 161.000 de elevi din totalul celor circa 173.000 de elevi așteptați pentru susținerea probelor. Rată de prezență: 93%.
Au fost eliminați din examen 5 elevi (tentative de fraudă).
Simularea EN VIII continuă marți, 18 martie, cu proba scrisă la Matematică, și se încheie miercuri, 19 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Subiectele și baremele aferente probei de astăzi au fost publicate la ora 15:00.
Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 31 martie.
Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Subiectele și baremele se publică în fiecare zi, după încheierea fiecărei probe, la ora 15:00, pe pagina web dedicată.
Evaluarea lucrărilor redactate de elevii participanți se va realiza digitalizat prin intermediul platformei de evaluare digitalizată. Pentru a răspunde diverselor întrebări privind acest proces (introdus, începând cu anul 2024, pentru toate examenele organizate de MEC), punem la dispoziție acest ghid informativ (FAQ).
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și în consiliile profesorale, în vederea adoptării unor măsuri punctuale adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Dat fiind că rezultatele se comunică individual, nu prin afișare, nu se vor înmâna elevilor coduri individuale pentru anonimizare.
Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor la nivel național sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real și optimizarea rezultatelor obținute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale.
Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.