
Profesoara Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale din București, afirmă că problemele legate de bullying au nevoie de rezolvări adaptate vremurilor noastre.
Invitată în emisiunea ”Punctul critic” de la TVR, ea a explicat cum se deosebește atitudinea adolescenților de astăzi de cea a tinerilor din vremurile trecute.
La întrebarea unui student la jurnalism dacă nu ar trebui ca specialiștii să vină în școli pentru a vorbi cu elevii despre bullying, profesoara Andreia Bodea a răspuns: ” Ba da și din ce în ce mai mulți vin, psihologi, la orele de consiliere, că ele nu se mai cheamă de dirigenție. Depinde și cât de implicat este directorul sau cât de implicat e dirigintele, cât de implicați sunt profesorii. Este exact ce a atras el atenția (un participant la emisiune care a povestit că a fost victimă a bullyingului – n.r.): Nu m-a durut atât ce am pățit eu cât m-a durut lipsa de reacție a cadrelor didactice. Aici este o problemă. Pentru că în momentul în care vezi că ai asemenea situații, și sunt în creștere clar, nu mai ajunge să vin eu în clasă și să le spun: Știi, nu e frumos să îi spui lui Popescu <<Grasule>>! Ăsta e un mesaj pe care eu îl înțelegeam acum 50 de ani, dar ei nu-l mai înțeleg: De ce, cine ești tu să-mi spui mie ce să fac?
”Însă, în momentul în care vine un specialist, în momentul în care există preocupare, și sunt multe școli, mulți directori, mulți diriginți foarte implicați, și discută și cu unul, și cu altul, și sunt oameni de meserie, psuihologi, consilieri, psihiatri, influenceri… Trebuie să aduci și niște oameni tineri, pentru că altfel discută. Și discută punctual pe această problemă: ce înseamnă empatie. Unii nu știu ce înseamnă empatie. Unii nu vin din familii în care au învățat de mici ce înseamnă empatia, și mila, și înțelegerea, și toleranța”, a adăugat directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale din București.