Închide
O discuție pe care n-am avut-o niciodată cu tata
de Alex Zamfir, fondator THE FUNNY BRAND
– Mâine cred că am test la X.
– Aha, și cum te pregătești?
– Păi, să mă duci mâine mai devreme la școală, te rog.
– Ca să înveți?
– Nu, ca să mă așez lângă Y, el e cel mai bun la materia asta.
– A! Și dacă nu-ți iese?
– O să fiu împăcat că măcar am încercat.
– Să înveți?!?
– Nu, să copiez.
Am început să râdem amândoi în hohote. Și în timp ce râdeam, am realizat că n-am avut în viața mea o astfel de discuție cu tata. O discuție în care să-i povestesc cât de mândru sunt de notele mele de anul ăsta de la mate, pentru că imediat să-i spun relaxat că am un test la care singura șansă la o notă bună este să pot copia. Nu e ca și cum nu am trăit o astfel de experiență, ci doar nu mi-am imaginat vreodată că aș putea să i-o povestesc lui (sau mamei) și să râdem împreună de situație.
Cred (sper) că suntem mulți părinți care am înțeles că sistemul autoritar în care am crescut noi și care, după unii, a dat rezultate, nu mai poate fi implementat azi. Că într-o lume liberă trebuie să îi pregătim pe copii să fie liberi și apoi chiar să-i lăsăm să fie, sperând ca ceea ce i-am învățat să le fie o busolă nu doar suficientă, ci și călăuzitoare.
Într-o lume în continuă schimbare, în care nimeni nu știe cum va arăta societatea în viitor, ce meserii vor mai căuta să angajeze oameni și nu roboți sau AI, să le cerem copiilor să performeze pentru că trebuie mi se pare o utopie. Cred că e mai important să-i lăsăm să încerce singuri, să cadă și apoi tot singuri să găsească o soluție să se ridice.
Nu matematica, engleza sau biologia vor face diferența între marea majoritate a adulților de peste 10 – 20 de ani. Ci reziliența lor, lipsa fricii de eșec și bucuria de a încerca lucruri noi, știind că se vor descurca cumva. Pentru că cei care au avut primii încredere că se vor descurc au fost părinții lor.
PS Dacă tot ce a înțeles cineva din textul ăsta este că-mi încurajez copilul să trișeze, e ok, nu vă mai obosiți să-mi spuneți asta în comentarii. Considerați că m-ați certat și eu m-am făcut mic, mic de rușine, iar voi ați fost extrem de fericiți din acest motiv.
Nu mi se pare deloc benefic pentru copil un asemenea tratament. Viitorul nu poate fi doar al celor cu incredere in sine daca nu e in primul rand al celor care au abilitati si stiu lucruri (iar matematica, din pacate pentru cei care o urasc, e cam principalul lucru de stiut, alaturi de hard sciences, intr-o lume din ce in ce mai tehnica). De ce oare ai avea increrdere in tine daca nu esti capabil de mare lucru? Pentru ca esti prieten cu parintii?! Inteleg tendinta asta spre a fi prietenul copilului inainte de a-i fi ghid si educator, insa mi se pare ingrozitor de daunatoare copiilor. Copii si adolescentii au nevoie in primul rand de reguli care sa le organizeze lumea, pentru ca nu pot inca sa si-o organizeze singuri (brain development and all that). A le rapi beneficiul acesta inseamna a-i impinge spre alte modele de organizare (pe care inevitabil le vor adopta) care s-ar putea sa nu ne placa. Citesc texte ca al dvs si ma intristez, serios.