Linie de consiliere pentru copiii afectați de rețelele de socializare

sursa foto: pexels.com

Vârsta la care copiii români accesează pentru prima dată rețelele de socializare a scăzut dramatic în ultimii ani, ajungând la doar 5 ani, conform unui studiu realizat de organizația Salvați Copiii. Organizația asigură o linie de consiliere pentru copiii care se confruntă cu anxietate, izolare și fragilitate emoțională din cauza social media.

Miniseria Adolescence de pe Netflix aduce în prim-plan o realitate pe care o știam cu toții, în care utilizarea problematică a rețelelor de socializare de către copii reprezintă un factor de risc în sănătatea mintală a adolescenților. Astfel, pot să apară manifestări precum lipsa concentrării, tulburările de somn, izolarea socială, scăderea stimei de sine, care devin, uneori prea târziu, motivele pentru care părinții apelează la specialiști în sănătatea mintală.

Statisticile Salvați Copiii atenționează că un copil din trei, dintre cazurile care au apelat la serviciile de consiliere ale psihologilor organizației, s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid.

În social media, copiii pot ajunge în comunități toxice, în diverse grupuri extremiste sau pe paginile influencerilor iresponsabili, unde părinții nu sunt, iar copiii sunt transformați în pradă ușoară și au iluzia apartenenței la grup. Limbajul digital, străin părinților, devine un limbaj al suferinței copiilor: de exemplu, emoji-uri precum broasca, dinamita sau inima neagră sunt doar aparent inofesive, promovând și cultivând forme de radicalizare, misoginie sau idei suicidare.

Studiul Salvați Copiii arată că, dacă în 2019 vârsta medie a accesului la rețelele sociale era de 9 ani, iar în 2021 a scăzut la 8,2 ani, în prezent copiii încep să folosească aceste platforme chiar de la 5 ani. Specialiștii avertizează asupra pericolelor ascunse în mediul online, unde copiii, lipsiți de maturitatea emoțională necesară, sunt expuși la conținut violent, manipulare emoțională și presiunea validării sociale.

Efectele psihologice asupra copiilor

Experții Salvați Copiii avertizează că utilizarea excesivă a rețelelor sociale poate duce la efecte severe asupra sănătății mintale a celor mici. Mulți adolescenți și copii se confruntă cu o stimă de sine scăzută, sentiment de izolare sau anxietate extremă atunci când nu primesc reacții la postările lor.

„Nu înțeleg de ce unii comentează la orice postez, nici măcar nu ne cunoaștem față în față, doar pe jocuri. Uneori mă enervez rău, că-mi vine să sparg calculatorul”, mărturisește Radu, în vârstă de 15 ani.

„Dacă postez ceva și nu primesc reacții, încep să mă sperii, nu știu ce se întâmplă, am greșit, mă vorbesc pe la spate? Mă simt tot mai singură”, spune Alina, în vârstă de 16 ani.

Ce pot face părinții?

Mulți părinți se simt neputincioși în fața dependenței copiilor de mediul online și se întreabă ce s-a întâmplat cu copiii lor, însă uneori prea târziu.

„Recunosc, nu mă pricep la aplicațiile astea. Nu știu exact ce face fiica-mea acolo, cu cine vorbește, ce face. Văd că iese câteodată din cameră nervoasă, dar nu zice nimic, nu știu cum s-o ajut.” –  Anca, părinte, 42 de ani.

 „Vă scriu pentru că am văzut filmul Adolescence și m-am îngrozit. Și fiul meu stă pe telefon non-stop, ca toată lumea, nici nu zice ce face acolo, nu-mi răspunde dacă îl întreb, zice să-l las în pace. Cum aflu dacă i se întâmplă ceva rău? Nu ai ce să faci, trebuie să îi dau telefonul, am pierdut de mult timp lupta.” – Silvia, 40 de ani.

Psihologii Salvați Copiii recomandă părinților să fie activi în viața digitală a copiilor, să discute deschis despre pericolele mediului online și să stabilească reguli clare pentru utilizarea tehnologiei. Mai mult, părinții trebuie să creeze un mediu de sprijin și încurajare, unde copilul să se simtă liber să vorbească despre experiențele sale online.

În cadrul liniei de consiliere, disponibilă pe https://oradenet.ro/linia-de-consiliere/, care se adresează în principal copiilor și adolescenților care sunt afectați de probleme în mediul digital, au fost primite peste 13.500 de solicităr; subiectele cel mai des întâlnite fiind nevoia de educație media, identitate online, cyberbullying-ul și abilitățile tehnice.

”Adolescence” – serialul care pune oglinda în fața unei generații fără oglinzi reale

Creatorul serialului ”Adolescence” cere interzicerea telefoanelor în școli

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.