„Vrem ca profesorii să simtă că AI e un aliat”. Cyber Heroes, prima conferință EdTech din România, începe la Cluj

Peste 150 de profesori, părinți, elevi și inovatori din domeniul educației și tehnologiei sunt așteptați să participe la cea mai importantă conferință EdTech din România – Cyber Heroes 2025, un eveniment care aduce în prim-plan rolul inteligenței artificiale în educația copiilor.

 

Organizat de Liceul Internațional de Informatică „Spectrum”, Cyber Heroes are ca misiune formarea unei generații digitale conștiente, creative și pregătite să folosească tehnologia în mod responsabil și inovator. Sub motto-ul „Crescând generația digitală: Rolul AI în educația copiilor”, evenimentul din acest an propune o viziune curajoasă și actuală: integrarea inteligenței artificiale în procesul educațional, pentru o învățare mai eficientă, personalizată și captivantă.

 

 

Ateliere pentru copii – 11 aprilie
Evenimentul debutează pe 11 aprilie cu o serie de ateliere interactive pentru copii și adolescenți, desfășurate în incinta liceului. Elevii cu vârste între 3 și 16 ani vor avea ocazia să experimenteze tehnologii educaționale moderne, să își dezvolte gândirea logică, creativitatea și să exploreze potențialul AI în activități hands-on. Aceste activități îi pregătesc pentru ziua principală a conferinței și deschid apetitul pentru cunoaștere digitală.

 

Ziua centrală – 12 aprilie: conferință, inspirație, inovație
Pe 12 aprilie, scena conferinței Cyber Heroes 2025 va reuni unii dintre cei mai respectați profesioniști din domeniul AI și EdTech. Deschiderea oficială va fi moderată de Georgiana Iancu, alături de reprezentanți ai instituțiilor partenere: Mahmut Özdemir (Liceul Internațional de Informatică „Spectrum”), Marinela Marc (Inspectoratul Școlar Județean Cluj) și Vugar Babayev (Lumina Instituții de Învățământ).

Discursul principal este susținut de Andrei Petreanu (RO AI Alliance), urmat de o serie de flash talks dinamice cu invitați de renume:
• Simona Miron (DataLab)
• Bogdan Tudor (StarTech)
• Alin Chiriac (Adfaber)
• Serdal Uteu (EduZ Learning & Development Hub)
• Mihaela Popescu & Liliana Lung (Casa Corpului Didactic)
• Vancea Gavriș (COERA)
Vocea comunității educaționale va fi auzită în cadrul sesiunii „Voices and Choices from the Field”, unde părinți, profesori și elevi vor împărtăși experiențe directe despre impactul tehnologiei în învățare.

 

Punctul culminant al zilei îl reprezintă panelul de discuție moderat de Serdal Uteu, care va reuni lideri din domeniu pentru a dezbate teme esențiale precum: etica AI în educație, personalizarea procesului de învățare, siguranța digitală și viitorul școlii digitale.

 

O platformă pentru schimbare
Cyber Heroes 2025 nu este doar o conferință, ci o platformă de dialog, învățare și conectare, care reunește comunități educaționale diverse cu un scop comun: adaptarea educației la realitățile și oportunitățile erei digitale.

 

„Vrem ca profesorii să simtă că AI nu este o amenințare, ci un aliat. Vrem ca părinții să știe cum să își ghideze copiii în acest univers digital. Și mai ales, vrem ca tinerii să se simtă inspirați și pregătiți să devină liderii tehnologici ai viitorului”, a declarat coordonatorul Cyber Heroes, SzászFülöp Izabella.

 

Pentru mai multe informații:
[email protected]
[email protected]
www.cyberheroes.ro
Liceul Internațional de Informatică „Spectrum”, Cluj-Napoca: https://cluj.spectrum.ro/

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.