
Profesoara Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale din București, afirmă că Bacalaureatul de acum nu mai are nici miza, nici aura din alte vremuri.
În cadrul emisiunii Info Edu, difuzată de TVR Info, cadrul didactic a afirmat că și simularea de bacalaureat genera mai mult interes din partea elevilor, pe vremea când era luată în calcul ca notă la teză. În prezent, notele de la simulări nu se trec în catalog, cu excepția cazurilor în care elevii solicită să fie consemnate.
”Poate, pe vreme când aceste note contau ca teză, interesul era mai mare, că, totuși, era teză. Acum, suntem conștienți cu toții că interesul pentru învățătură, cunoaștere și școală este pe o curbă descendentă. Adică ei, unii, sunt din ce în ce mai puțin motivați. până în punctul <să iau BAC-ul, că restul nu mă mai interesează>.Atunci de ce ne mirăm? La facultăți se intră… la unele se intră, într-adevăr, cu examen greu, dar la altele, la un număr important de facultăți, intră pe bază de dosar”, a afirmat profesoara Andreia Bodea, în cadrul emisiunii citate.
”Acest Bacalureat, și nu de azi, de ieri, și nu de acum, nu mai are nici miza, nici aura, în mod clar, pe care le avea odinioară. Problema este că n-am pus nimic în loc. Ideea nu este să ne întoarcem la ce a fost, că în momentul ăsta ar fi imposibil, dar ce am pus în loc este clar că nu este ceva ce servește unei nevoi”, a adăugat cadrul didactic.
andreia bodea bacalaureatul andreia bodea bacalaureatul