
În contextul dezbaterii referitoare la evaluarea profesorilor, Sorin Țiplea, liderul sindicatului Didactica Vaslui, afirmă că Ministerul Educației și Cercetării evită reforma managementului din unitățile de învățământ.
„Ministerul Educaţiei evită un lucru fundamental, şi anume reforma managementului şcolar. Dacă am avea un management performant, si evaluarea personalului ar fi una foarte corectă. Trebuie să ne întrebăm dacă cei care fac evaluarea, din partea părinţilor sau elevilor, au capacitatea necesară de a face o astfel de analiză reală. Evident că e vorba de subiectivism”. a declarat Sorin Țiplea pentru Antena 3.
„Ar trebui să vorbim de o evaluare din partea tuturor beneficiarilor, pentru toate serviciile publice, nu doar pentru învăţământ. Vorbim și de săăntate, și de consiliile locale și așa mai departe”, adaugă liderul de sindicat, potrivit sursei citate.
Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, a declarat, pe 9 aprilie, că pot exista standarde minime pentru salariile profesorilor, dar acestea sunt necesare și pentru celelalte categorii de funcționari publici.