Prof. Marina Manea: Asistăm la un război între mediul preuniversitar și cel universitar

Marina Manea, profesoară și consultant educațional, afirmă că, în acest moment există un război între mediul preuniversitar și cel universitar, în ceea ce privește formarea cadrelor didactice.

 

”Noi asistăm la un război, să spunem, între mediul preuniversitar și mediul universitar, în acest moment. Fiecare pasează responsabvilitatea pe celălalt. Universitarul spune că nu mai pregătim corespunzător elevii noi, cei din preuniversitar, în timp ce preuniversitarul dă vina pe universitar pentru nepregătirea corespunzătoare a cadrelor didactice. Așadar, prima dată ar trebui să vorbim despre o formare riguroasă inițială. Ce ar trebui să existe în plus, în această formare inițială, din punctul meu de vedere, e o mai bună pregătire a profesorilor în ceea ce înseamnă practica pedagogică. Eu cred că nici la acest moment nu vorbim prea mult despre faptul că tratăm cu seriozitate practica pedagogică, astfel încât profesorul care intră în școală să aibă nu experiență, că nu o are, să aibă habar de ce ar trebui să se petreacă la clasă”, a declarat cadrul didactic, în emisiunea ”Educația la putere”, difuzată de televiziunea publică.

”Apoi, nu cred că sunt suficient de bine formați astăzi profesorii în ceea ce înseamnă psihologia vîrstelor, astfel încât să cunoască generațiile de elevi și nevoile acestor generații.  (…) O piatră de moară la acest moment o reprezintă faptul că nu pot gestiona efectivele de elevi la clasă. Iar acest lucru se întâmplă din necunoașterea particularităților vârstelor acestora. Sunt profesori cu mare experiență, foarte buni, care renunță la titularizare pentru că nu mai fac față, și din acest motiv, și din ceea ce ei numesc o birocratizare excesivă a meseriei de profesor, care le îngreunează activitatea. Dar iată că avem niște motive, asupra cărora am putea să reflectăm”, a adăugat profesoara Marina Manea.

1 comment

  1. Ramona RN spune:

    Nu cred ca există un război între universitar și preuniversitar, iar problema practicii, nu este o reală problemă. Studenții de nivel 1 de pregătire psihopedagogică fac practică pedagogică observatorii și de predare timp de 1 an sub coordonarea a doi profesori, unul din preuniversitar și unul de universitar. Problema este puțin mai departe, la recrutare, motivare și păstrarea în profesia didactică. Un scurt exemplu, un student care este bun la specialitatea sa și are competențe didactice, va alege mai curând specialitatea de bază pentru ca îi aduce un venit mai mare…E vorba doar de o piramidă a nevoilor. Când rezolvam această problemă ne putem ocupa și de altele…reale sau nu…

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.