Digi 24: O profesoară și-a atacat elevii de la clasa pregătitoare cu spray lacrimogen
12 Septembrie 2019, 13:10
Mai mulți elevi din clasa pregătitoare au fost atacați de profesoara lor cu spray lacrimogen, relatează postul de televiziune Digi 24. Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut pe 11 septembrie, la o școală din localitatea Santău, județul Satu Mare. Din informațiilor jurnaliștilor, cadrul didactic a fost reținut pentru 24 de ore.
Copiii au fost duşi la spital, starea lor este în afara oricărui pericol.
Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, spune că situația era cunoscută la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare.
”Nu are ce căuta în școală. Din păcate, situația aceasta se repetă de mulți ani cu doamna. Medicul îi dă un aviz de om sănătos și revine la școală,. Am vorbit cu șeful ISJ Satu Mare și mi-a spus aceste lucruri. Are o notă la titularizare care e 7 și ceva. În fiecare an participă la concurs pentru a ocupa un post cu suplinire și de fiecare dată se întâmplă acest lucru”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Digi 24.
Potrivit publicației PresaSM.ro, profesoara a fost reținută inițial de către polițiștii Postului Comunal de Poliție Santău, după ce au fost sesizați de către un cadru didactic, după care cazul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tășnad, care au dispus reținerea profesoarei pentru 24 de ore. Cazu este cercetat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Conducerea Inspectoratului Județean Școlar Satu Mare a deschis o anchetă în acest caz. Călin Durla – inspectorul general școlar – a precizat pentru PresaSM – că îi va desface contractul de muncă, pe motiv că: ”nu poți să invoci legitima apărare în fața unor copii de șase ani. Dacă erau copii de liceu am mai fi înțeles. Îi vom desface contractul de muncă, indiferent ce spune procuratura”.
Cu toate că femeia deține toate avizele medicale, se pare că se va cere o contraexpertiză, existând suspiciuni că acele ștampile au fost ”din pix” de către medici.
”Cadrul didactic are toate actele medicale în regulă, cu parafă de la medicii specialiști. A trecut un examen, cu nota șapte. Nu știm ce s-a întâmplat cu exactitate acolo, dar este greu de crezut că niște copii de șase ani te pot agresa fizic. Se va face o anchetă foarte serioasă. Probabil că organele judiciare ar putea cere și o contraexpertiză medicală”, susțin surse avizate pentru PresaSM.