
Celebrul fost antrenor de gimnastică Béla Károlyi a murit la vârsta de 82 de ani, anunță Radio România Actualități.
Potrivit sursei citate, cauza decesului nu a fost dezvăluită însă se ştia că Béla Károlyi a avut o sănătate precară în ultimii ani.
El a fost antrenorul Nadiei Comăneci, cu care a obţinut la Montreal, în 1976, prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice.
Au urmat şi alte note de 10 pentru Nadia, sub comanda lui, apoi antrenorul a intrat în dizgraţia regimului comunist român, după ce a criticat arbitrajul de la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980.
Un an mai târziu a fugit în Statele Unite, unde, în cele din urmă a devenit un antrenor celebru pentru mai multe gimnaste americane, devenite campioane olimpice sau mondiale.
El şi soţia sa s-au retras apoi din atenţia publicului, după o serie de acuzaţii legate de metodele brutale pe care le folosea la antrenamente.
„Un mare impact şi o mare influenţă asupra mea, odihneşte-te în pace Bela Karoly”, a scris pe Facebook Nadia Comăneci.
Károlyi s-a născut în Cluj Napoca. Abil ca sportiv, a devenit campion național de box juniori și membru al echipei României de aruncare a ciocanului/ S-a înscris la Colegiul de Educație Fizică din România, studiind și practicând gimnastica. În ultimul an la facultate, Károlyi a antrenat echipa feminină de gimnastică, a cărei vedetă a fost Márta Erőss. Ulterior, au început o relație și s-au căsătorit în 1963.