
Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale a României, a fost trimis în judecată săptămâna trecută, fiind acuzat de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, anunță G4Media.
Acuzația vine după ce, într-o postare pe Facebook din februarie 2024, acesta a dezvăluit că jurnalista Emilia Șercan analiza teza de doctorat a lui Mircea Geoană, pe atunci secretar general adjunct al NATO.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București pe 7 martie 2025 și îi are ca părți pe Emilia Șercan, în calitate de parte civilă, și Biblioteca Națională a României, ca parte responsabilă civilmente. În prezent, cazul se află în faza de Cameră Preliminară. La primul termen, desfășurat la începutul acestei săptămâni, instanța a stabilit să comunice inculpatului copia certificată a rechizitoriului și să îi ofere posibilitatea de a formula cereri și excepții privind legalitatea administrării probelor și a urmăririi penale, în termen de 20 de zile.
Cercetarea penală a fost declanșată după ce Emilia Șercan a depus o plângere împotriva lui Cioroianu. Jurnalista a acuzat faptul că acesta a dezvăluit public că se afla într-o sală de studiu a Bibliotecii Naționale pentru a analiza teza de doctorat a lui Mircea Geoană.
Într-o scrisoare deschisă, mai multe ONG-uri au solicitat ministrului Culturii de la acel moment, Raluca Turcan, demiterea de urgență a lui Cioroianu, pe care îl acuzau că, prin dezvăluirea documentelor solicitate de Șercan a încălcat legislația, iar afirmațiile sale la adresa acesteia reprezintă „o atitudine interlopă”. Demersul nu a avut succes.
Emilia Șercan critică modul în care a fost informată despre trimiterea în judecată.
„Decizia de trimitere în judecată este una normală, însă am aflat despre ea de la Sorin Semeniuc, de la G4Media, în loc să aflu de la Parchet, cum ar fi fost normal. Inutil să mai spun că rechizitoriul nu mi-a fost comunicat până în prezent”, a precizat Șercan în mesajul publicat pe Facebook.
Dacă va fi găsit vinovat, Adrian Cioroianu riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 luni și 3 ani sau amendă penală.
Citește articolul integral pe G4Media.