
Raed Arafat, șeful DSU, a vorbit, într-o emisiune de la B1Tv. despre acei părinți care critică fără oprire sistemul de testare din școli și testele folosite
„Aşa cum nu vrem vaccinare, nu vrem măşti, nu vrem teste şi după care stăm şi ne mirăm: dar de ce suntem aici, dar de ce aşa e situaţia, dar de ce se îmbolnăvesc atâţia?
De ce alţii au 70-80-90% vaccinaţi şi noi avem 40-50% vaccinaţi? Din acelaşi motiv: avem teste neaplicate sau cu discuţii asupra lor. Pentru că la fiecare lucru încercăm să găsim o mie de motive ca să spunem: nu e bun, nu-l respectăm, nu-l implementăm.
Asta nu e nici că certăm pe cineva, nici că reclamăm pe cineva, dar e o constatare în final şi vedem pe toată durata pandemiei că asta a fost la noi: dezbateri peste dezbateri peste dezbateri despre vaccinare, despre măsuri, despre tot şi în final România nici nu a fost ţara care a aplicat cele mai dure măsuri.
Până la valul al patrulea România a putut să ţină sub control situaţia şi uite-ne acuma, suntem în faţa valului al cincilea. Reuşim să convingem oamenii că trebuie purtată masca corect, că vaccinul este în favoarea lor şi este bine să se vaccineze, că testele trebuie făcute pentru că cu asta prevenim răspândirea în şcoli? Dacă reuşim să-i convingem în ceasul al doisprezecelea despre aceste lucruri, putem să prevenim răspândirea în următoarea perioadă”, a declarat Raed Arafat, citat de Digi 24.
Șeful DSU a explicat și de se întâmplă cu procesul de achiziție a testelor salivare pentru școli:
„Eu pot să vă spun că astăzi au mai depus încă două firme, și uitați-vă cum au lucrat, cel puțin încă o firmă au depus contestații pe același lucru, au așteptat până în ultima zi și au depus astăzi, adică ne blochează mai departe. Firma care a depus prima contestație n-a depus cauțiunea pe prima contestație, dar a depus din nou o contestație pe alt subiect, zicând că o să depună cauțiunea pentru ea ca să prelungească perioada, deci suntem într-un joc al contestațiilor pe primul lot, dar pentru al doilea lot, pentru că erau pe loturi, sunt în evaluare cei de la ONAC, pentru că la nivelul ONAC se face acest lucru”, a declarat Arafat.
părinți