Asociația Elevilor cere demiterea șefului IȘJ Constanța, acuzat că mușamalizează abuzul sexual în școli

foto: ctnews.ro

Asociația Elevilor din Constanța a trimis un comunicat de presă prin care cere Ministerului Educației demiterea de urgență a inspectorului școlar general Sorin Mihai pentru tentativă de mușamalizare a cazurilor de abuz sexual de la liceul din Dobromir. Acesta se apără și spune că a respectat legea, potrivit Europa FM.

Acuzația are legătură cu un dosar în care un profesor de liceu din județul Constanța este judecat în stare de arest pentru corupere sexuală a minorilor în formă continuată. El a fost arestat în luna aprilie în urma unei plângeri la poliție a directoarei școlii după ce a aflat că acesta obișnuia să atingă elevii într-un mod necuviincios.

Elevii au aflat că „la acest moment inspectorul general este cercetat penal pentru infracțiunea de omisiune a sesizării în prezentul dosar”. Șeful Inspectoratului Școlar Constanța, Sorin Mihai, susține însă că a fost chemat la audieri încă de când a început cercetarea în dosar.

El a declarat pentru Europa FM că IȘJ ar fi făcut sesizarea dacă directoarea i-ar fi adus probe concludente pe care i le-ar fi cerut, de altfel, dar nu le-a mai primit. Oricum ceruse ca școala să decidă în privința demersurilor judiciare, ceea ce s-a și întâmplat. Inspectorul general a mai precizat că despre povestea profesorului arestat și despre demersurile în instanță a trimis un raport și la Ministerul Educației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.