„Au ăia din străinătate ceva cu noi!” – Replica pe care Ștefan Pălărie spune că ar fi primit-o de la un rector ca explicație pentru prăbușirea universităților românești în clasamente

Senatorul USR Ștefan Pălărie afirmă că un rector autohton i-ar fi explicat prăbușinea universităților românești în clasamentele internaționale prin faptul că „au ăia din străinătate ceva cu noi”.

Nicio universitate din România nu se mai află printre primele 1000 din lume, după ce UBB a ieșit din clasamentul Shanghai, unul dintre cele mai relevante clasamente internaţionale ale universităţilor lumii, potrivit Libertatea.

Pălărie spune că explicația ar fi cu totul alta, și anume mentalitatea rectorilor, care continuă să facă aceleași lucruri și să se aștepte la rezultate diferite.

Ce spune Ștefan Pălărie: 

– ”Nu înțeleg ce se întâmplă! Noi facem an de an exact același lucru. Cum e posibil să cădem în clasamentele internaționale??!! Au ăia din străinătate, cei care fac clasamentele, ceva cu noi!!!!!!”

Replica asta halucinantă am auzit-o într-o discuție privată de la unul din rectorii unei universități semi-prestigioase din România. Omul era cumplit de sincer în confuzia lui. Se întreba alături de mine cine e de vină pentru performanțele scăzute ale mediului universitar românesc. Habar nu avea (poate nici acum nu are) că întrebarea lui conținea MARELE ADEVĂR: cu puține excepții notabile, de cele mai multe ori în mediul universitar autohton nu avem altceva decât …. aceeași oameni, depășiți de situație, care încearcă să construiască neschimbând nimic, neatingând nimic, arhetipul de rector-prieten-cu-toată-lumea, nesupărând pe nimeni.

Cheia performanței în ochii lor este că fac EXACT același lucru ca anul trecut. Asta este metrica utilizată. Și apoi se miră nu doar că universitatea condusă nu crește în clasamente, ci nici măcar că nu rămâne pe același loc.

Dacă îi întrebi de obstacole, încep să recite aceleași lucruri – nu au bani. Le trebuie mai mulți bani. Trebuie să mai construiască niște cămine, niște cantine, niște corpuri de clădire noi. De aia s-au și străduit să își tragă LIS-ul cu autograf. (LIS = Legea Învățământului Superior). Niște politicieni cu afaceri în educația universitară de stat, s-au bătut să lăbărțeze legea asta încât să poată face chiar orice: să cumpere firme, să le co-înfiițeze cu oricine – gen universitatea de stat finanțată din banii contribuabililor să devină parteneră împreună cu rectorul sau cu cei din conducerea universității (fie ”pă persoană fizică”, fie prin alte interpuse SRL-uri), să le vândă. Bani și iar bani. Afaceri și iar afaceri.

Dacă unii rectori din România ar urmări performanța academică la fel dă zeloși și cu aceeași abnegație cu care urmăresc meticulos creșterea bazei materiale sau lăbărțarea legilor din statul român am fi Rachetă. Cu R mare. Am fi studiu dă caz la Harvard – la faimoasa școală americană de-i zice – John F. Kenedy school of Government. S-ar preda și la fraierii de americani ”miracolul românesc”. Bomba bombelor. Toți vor vrea să înțeleagă modul în care primele 5 universități din România au ajuns să facă parte cu mândrie în top 1,000 universități din lume, la doar 7 ani după bună implementare de reforme bine țintite.

– Alooo, cum 7 ani, soro, se poate așa?
– Păi 7 ani, vere, că la noi în România poți să fii 10 ani rector. Da, vericule! Zău! Și poți să fii 10 ani după ce ai mai fost și până acum câte mandate incomplete au vrut mușchii tăi, pă legea aia modificată prin ordonanță de guvernul Ponta.
– Ah… deci asta este explicația, zice un student internațional la Harvard … permanentizarea leadership-ului de la capul universităților, nu?
– Te-ai prins. Asta este singura explicație.
– Păi și noi americanii ce să facem? Că noi avem, am pus și pe site, că Harvard a fost înființat ca-colegiu prin anul 1636 și e cea mai veche entitate de învățământ superior din toate Statele Unite ale Americii. Dar noi părem mai stabili așa în clasamente nu avem creșteri fulminante (bine, în treacăt fie spus nici nu au mult unde să crească – nota autorului).
– Păi simplu, vericule. Luați un rector țais din România să vă conducă Harvard-ul vostru 7 ani, el va schimba legislația și va putea să fie rector pe viață, va aduce în posturi pe cine vrea el, va începe să admită candidați în funcție de pe cine cunoaște cel mai bine, va interveni să treacă anul loazele cu părinți speciali. Ah, da, și va mai cumpăra niște campusuri falimentare sau va construi el niște clădiri la de zece ori prețul americanilor și … tot așa … în probabil 7 ani, din Harvard va mai rămâne .. vorba aia doar ”amintirea prestigiului” și ”praful istoriei”.

E un text scris cu furie pe ce se întâmplă în România și pe prioritățile total necugetate ale unora din rectorii mediului nostru universitar. Și nu, furia și textul nu sunt legate de UBB sau rectoratul de acolo. UBB Cluj ca și Universitatea București sunt unele din puținele universități care încă se luptă pentru prestigiu și calitate. Dar, atunci când toate națiunile lumii investesc fonduri serioase în mediul academic și cercetare, noi, cu aceeași oameni, cu aceleași rezultate, nu continuăm decât să băltim sau să ne scufundăm. Ei investesc bani și se străduiesc să își aducă în țară cele mai strălucite minți ale lumii, noi ne străduim să strălucească funda de la cutia pe care scrie ”România Educată”. Fiecare cu strălucirea lui.

Am pierdut anul acesta șansa de a avea măcar o universitatea românească în top 1,000 universități din lume. Poate știrea asta nu interesează pe afară pe nimeni. Dar măcar ne mai alina pe noi, aici, în România.